Pînă-n 89 nu am văzut decît o țară: Bulgaria. Și asta, fiindcă aveam rude și ne chemau. La 6 ani am fost în Silistra, apoi, pe la 11 ani, la Ruse și Sofia. La 13 ani am văzut Nisipurile de aur și Varna.
În 1976 am fost la Plevna, în turneu, cu teatrul din Brăila. Șeful UASCR din facultate s-a și mirat cum am putut pleca, fără să am acordul Institutului la care eram student…Și eu mă mir, acum.
Fiindcă-n 2012 (re)văzusem două mari capitale ale Occidentului, m-am gîndit în vară să mă-ntorc, cu nostalgie și gratitudine, pe litoralul de la sudul țării. Auzisem că-s hoți, sunt atacați români, condiții proaste de cazare și masă…Am vrut să verific.
Am stat 5 zile la Albena: minunat! Hotel bun, cu balcon spre brazi înalți; demi-pensiune cu bufet suedez în care găseai tot ce-ți doreai – eu nefiind mîncău, mă bucuram de unt, iaurt și fructe. Plus sucuri. Era și-un bar, la care comandai ce doreai, contra-cost.
Plaja – minunată (n-am făcut însă nici o zi de plajă, fiindcă nu suport soarele). Un singur lucru mi s-a părut nerezolvat: indicatoarele rutiere. Spre exemplu, la un moment dat aflai că Varna e și la dreapta, și la stînga. Dar să nu fiu cîrcotaș…
Restaurantele, peste tot, foarte bune și ieftine. Am fost pe malul mării, la Kavarna, la un local excelent, cu tot ce vrei, mai ales specialități de pește. Un vin bun, deși apa minerală gazoasă se găsește mai rar ca la noi…
Localuri bune și la Varna, ori Balcic. Am luat supa lor, pe care eu o mănînc ca salată, taratorul. O aduc la halbă. E lapte bătut cu castraveți și usturoi.
Am comandat salate mediteraniene și salate marine, cu multe fructe de mare. Peste tot se mîncau scoici în cochilii, cum la noi vezi mai rar.
La Balcic, spre exemplu, am trăit o senzație unică: în dreptul castelului Reginei Maria (supraasaltat de vizitatori), la o bodegă, lipită de stînci, chiar pe malul mării, am mîncat un pește și am băut vin la pahar foarte bun, în timp ce valurile mari ne udau, lucrînd la adrenalină.
Lumea se distra, peste tot mici orchestre, turiști revărsîndu-se în plimbări nocturne…Lună, apă, relaxare.
Ergo, recomand Albena, superioară litoralului nostru. Și mai ieftină.