Adresa de e-mail:* recenzie scrisă la data de 01 septembrie 2015
Eusebiu Ştefănescu mi-a oferit o carte recentă, publicată de el la editura SemnE : Arhivarul clipei. Volumul adună delectabile anecdote din lumea teatrului, trăite, ori doar auzite şi memorate de către cunoscutul actor. De multe ori, cum se-ntîmplă cu anecdotiştii, autorii îmbunătăţesc istoria, spre delectarea suplimentară a auditoriului/lectorilor. O ştiu din proprie experienţă, fiind – la rîndu-mi – un povestaş recunoscut…(spre exemplu, să mă laud şi eu, la petreceri, colegii, studenţii şi familia mă somează să mai zic de-alea cu Vancea).
Aş fi ipocrit să zic că-mi erau necunoscute (circa) jumătate din întîmplările cărţii : le ştiam ori din alte surse, ori povestite tot de el sau citite în revista Harababura, unde Sebi are rubrică. Cu toate acestea, harul lui epic m-a făcut să citesc din nou trăznăi cu actori hedonişti şi să mă (re)amuz mai de fiecare dată.
Subiectele? Nu foarte diferite – cu mici variaţiuni : actori la cîrciumă, artişti la degustare, histrioni care beau şi uită textul (e formidabilă povestea cu Pisoschi beat, care-n Cuza Vodă nu putea să zică Moş Ion Roată şi a rostit…Vasile Roaită! Sau descoperirea adevărului despre celebrele pahare ale lui Horia Lovinescu – în ambele era votcă!); concurs de recitat, la cîrciumă, întîmplări de la filmări, portretizări tandre, turneul din Japonia (în care a aflat că te iubesc, în niponă, se spune wakaranai – adică, „aşa ceva nu se explică”!), o nuntă cu raţe greu de obţinut, care pînă la urmă au fost aruncate la cîini de-o etilistă ecologistă, colegi de cameră, la cămin, care-şi acordau titluri nobiliare, un spărgător de nunţi, un actor care a băut o…sondă de petrol, în trei zile…
Cine-s eroii cărţii lui Sebi? Oameni cu nume grele – Petre Ţuţea, Toma Caragiu, George Calboreanu, Alexandru Finţi, Horia Lovinescu, Nichita Stănescu, George Constantin, Emanoil Petruţ, C.Piliuţă, Ştefan Mihăilescu Brăila, Ion Besoiu, Octavian Cotescu, Sanda Manu, Nicolae Velea, Theodor Pîcă, Virgil Mazilescu, Dan Laurenţiu, Aureliu Manea (pe care „Dumnezeu l-a mandatat să inventeze încă o dată teatrul”!), Jean Constantin, Dinu Săraru, Aristide Teică, Lupu Buznea (unul dintre cei mai interesanţi actori-personaj, din istoria teatrului de provincie!),
Cineva spunea că grecii (Eschil, Sofocle, Euripide) sunt profunzi…din prea multă superficialitate. Rămîi uluit uneori, găsind şi în chisnovatele relatări ale lui Sebi, gînduri şi reflecţii de mare eseist : „şapte poeme rupte din inima lui [ a lui Nichita –n.n.], din care oricît luai, rămînea aceeaşi”; „un instrument unic, alcătuit din trupul şi chipul său, pe care le schimonosea în gesturi trăznite, ca de păpuşă mînuită dinăuntru de un virtuoz” ( despre Teică); „actorii ieşeau din cîrciuma cu scaunele pe mese, semn că ospătarii se săturaseră de bacşişuri” (minunat truvai!); „meseria se fură, dar actorul X n-a reuşit să fure nimic : n-are vocaţie de cleptoman sau de actor?”; ”fetişul vorbelor – o boală post-revoluţionară”; „noi, actorii, practicăm o artă care se consumă în timp ce se produce”(extraordinară remarcă!), „în poezia adevărată, Dumnezeu este protagonist!”ş.a.m.d.
Recomand cartea lui Eusebiu Ştefănescu tuturor oamenilor care iubesc teatrul, umorul şi cîrciuma. Deci, tuturor oamenilor de teatru…