Articol din arhiva Bogdan Ulmu, scris în aprilie 2012

 

Cu mulți ani în urmă, un cunoscut regizor a anunțat proiectul unui spectacol dedicat Vîrstelor eroilor shakespeareeni. Atunci declaram că ar fi binevenit și unul care să prezinte, pe vîrste, caragialenii. Că doar între Ionel din Vizită și Dandanache, personajele conului Iancu se înșiră, între polii opuși ai anilor, precum mărgelele pe ață…Montarea rămîne, de vreo trei decenii, una de perspectivă…

 

 

Alt aspect pe care l-am semnalat, în timp: piesele lui nu au copii. Cu excepția lui Trahanache și-a lui Pristanda (iar în cazul lor, junii sunt extra-scenici!) personajele comediilor sunt bîntuite de-o păgubitoare sterilitate! Și doar Titircă pomenește, într-una, despre onoarea de familist: dar familist fără progenituri, unde s-a mai văzut?

 

Să vorbim și despre vîrsta eroilor noștri, în lumina montărilor mai vechi și mai noi. Marcel Anghelescu vroia să ne convingă, cu cinci decenii în urmă, că, după Sică Alexandrescu, Iordache e trecut de 50 de ani, fiindcă sufixul denotă maturitate…Asta credeau și regizorii unei montări bîrlădene, prin 1976…Dar lucrul nu este sigur: ca dovadă, 80% dintre spectacolele cu D-ale…ni-l prezintă tînăr.

 

Să trecem însă la ipochimeni a căror dată de naștere este mult mai clară (din punctul de vedere al autorului) : băiatul de procopseală, Spiridon, avea la Galați, prin anul 2000, cam aceeași vîrstă cu Rică: adică, a pensiei! Propunerea deruta, firește. La fel, interpreta Ziței avea cam douăzeci de ani în plus, față de actrița care o interpreta pe Veta! În montarea lui Măniuțiu de la Odeon, tot Zița era sora cea mare, fiind cu vreo cincisprezece ani mai în vîrstă decît Veta…

 

La Pitești, în 1980, Titircă era mai tînăr …ca Spiridon și-i putea fii copil, Vetei! La Oradea, Tipătescu era cu un deceniu jumate ani mai tînăr decît Zoe…Iar la Giurgiu prefectul părea un adolescent (culmea, la actorul Nottara, care l-a jucat la douăzecișicinci de ani, n-a reproșat nimeni asta!). Recent, la Teatrul Nottara, studintele Rică devenea decanul de vîrstă, fiind jucat de sexagenarul Ion Haiduc.

 

Sigur că justificări se pot găsi, întotdeauna: tînărul Trahanache dă povețe vîrsnicului; micul Goe le face proaste pe cele care au grijă de educația lui; mulți eroi maturi fac greșeli copilărești (Fănică – scrisoarea; Chiriac – legătura de gît; Cațavencu – plastograf, tocmai în timpul campaniei…). Și Iancovescu făcea, în 1937, un Rică răscopt. Și Veta era, în montarea lui Sică, aproape de pensie: de-aici și situații comice suplimentare – „copil ca dumneata”, ori „nu fii copilă!”, adresate unor semicentenari, au haz.

 

Altă interogație complementară: există conflicte între generații, în Caragialia? Greu de spus, mai ales cînd montările recente amestecă aiuritor, vîrstele. Profesorul Cazimir credea că atitudinea față de Iunion a familiei Dumitrache este diferențiată, în funcție de generație: Titircă nu-nțelege nimic, consoartei – nu-i face nici o plăcere, în timp ce ex-doamna Țîrcădău este înnebunită după socializarea la grădină. Nu mai e cert…

 

În paranteză fie zis, și truvaiurile circulă, peste ani, de la un spectacol, la altul: sex mimat, la Iași? E și la Nottara! Zița grasă la Sibiu și Odeon? Nici  la Nottara nu-i silfidă! Era un joc lubric cu un castravecior, la Sibiu? Falica legumă intră și-n lista recuzitei de la Nottara!

 

Chiar e nostim faptul că la Iași a fost lăudată ideea scenografiei – casa în meremet, cu schele; trebuia lăudat și originalul, căci prima montare cu schele a apărut prin anii 70, iar între ele au mai existat vreo zece!