Acum şapte ani, cunoscutul umorist Cornel Udrea, în prefaţa cărţii Epistolar cu trei proşti, scria despre autori :” …Un brăilean din Reşiţa, un bucovinean din Constanţa şi un bucureştean din Iaşi – iată cine se încumetă să scrie azi, umor!”. Celor trei „inconştienţi”, li se adaugă, azi, Mihai Frunză – un brăilean din Vrancea.
Frunză nu e un nume necunoscut iubitorilor de comedie : el scrie de peste trei decenii şi, în plus, editează o revistă de haz incontestabil – Integrame cu umor. Ultimul său volum, Terapia prin rîs, are pagini delectabile şi, am putea risca afirmaţia, conţine secvenţe de umor nebun!
Nu e bine să mergi cu cartea după tine – cum am făcut imprudenţa, eu : rîzi unde nu e cazul, iar lumea nu-i priveşte cu ochi îngăduitori pe cei care rîd în public, citind. Cel care rîde stîrnit de livresc, este dispreţuit : semenii te-nţeleg cînd te amuzi de un căscat care cade-ntr-o groapă, ori de o babă care alunecă pe gheaţă; dar hazul provocat de un volum de umor, nu este înţeles decît de puţină lume. Din păcate…
O să dau cîteva exemple de pasaje comice, din prezentul volum : chiar prima schiţă se deschide cu un enunţ acroşant : ” Mişu Pripoaie, depanator de televizoare alb-negru, a hotărît să devină academician”. N-a devenit, în schimb a fost internat la nebuni, unde a scris două volume – Revoluţie şi revoluţie & Reformă şi reformă.
Megalomania face victime, în frunzeana proză : în altă schiţă, spre exemplu, un poet vrea statuie. Altundeva, un nonagenar citeşte…Scânteia din 23 august 1952 şi e încîntat de cum combate Brucan.
Savuros este şi intro-ul schiţei Contele Gică : „Ordonanţa zero impune obligativitatea apariţiei baronilor şi a conţilor. Titlurile de baroni au fost acordate, din oficiu, foştilor prim-secretari de judeţ. Titlurile de conţi au fost împărţite democratic, printr-o tombolă naţională. Participarea la tombolă presupunea ca, în trecutul apropiat, să fi fost cel puţin utecist”…
Despre doi decedaţi – Franţiosef şi Mariatereza Poşircă – autorul spune că au cunoscut reîncarnări spectaculoase : el – într-o raţă leşească, într-o musculiţă beţivă şi în primarul social-democrat-liberal-creştin şi iar democrat, al comunei Diocheţi; ea a fost pe rînd lupoaică, mătuşa Messalinei, veveriţă, verişoara Lucreţiei Borgia, coropişniţă, regină papuaşă şi ministru al privatizării în guvernul Petru Groza.
În fine, din Dicţionarul limbii ascuţite, am ales pentru voi, dragi cititori, trei definiţii :” CREDINCIOASĂ : Femeie care îşi înşală soţul, cu popa.”; „FATĂ ÎN CASĂ : De obicei, fată în casă pisica.”; „JAPONEZ : Bărbat căsătorit cu o chiflă” ş.a.m.d.
Cartea mai cuprinde, pe lîngă prozele savuroase ale lui Mihai Frunză, un număr deloc neglijabil de caricaturi ( autor – vechiul colaborator al umoristului, Costel Pătrăş can) şi, în subsolul fiecărei pagini, cîte un aforism cvasi-rebusistic al scriitorului, plin şi el de haz : „Nu totdeauna este o fericire să fii dorit” (Capul lui Moţoc); „Americanii s-au obişnuit cu insula în coastă”( Fidel Castro); „ Este groaznic de banal să te cheme Popescu” (Eugen Ionescu).
În criza inexplicabilă de apariţii de gen, Terapia prin rîs îşi onorează titlul, cu asupra de măsură. Aşteptîm viitorul volum umoristic al brăileanului din Vrancea, cu interes netrucat…