M-a întrebat o gospodină care primise în dar, una. Păi, ce să facem, o mâncăm! Că doar nu-i păun, s-o privim! Ori Nicoleta Luciu, să vrem doar s-o muşcăm! De unde se vede că prepeliţa e mai puţin spectaculoasă, dar mai sănătoasă… (asta, fireşte, dacă ştii s-o dichiseşti).
Ea s-ar prepara în vreo 25 de feluri, dar eu vă ofer azi două: pe pilaf şi cu lămâie.
Pentru primul fel, se curăţă bine pasărea şi, zic unii, se vâră picioarele înăuntrul ei. Apoi o săraţi şi piperaţi. O aşezaţi într-o oală cu grăsime. Brezaţi-o puţin (nu complet!). Apoi, scoateţi animala într-un alt vas (eu vorbesc la singular, dar vreau să vă reamintesc că această păsăruică nu prea se găteşte solo: musai să frigeţi cam câte patru, cinci deodată, să puteţi înţelege ceva).
În grăsimea rămasă (eu vă propun delicioasa untură de pasăre) se căleşte orezul – muiat o oră. Aici, multă lume greşeşte: întâi fierbe pilaful, apoi îl prăjeşte. Eu procedez mereu invers – ieşind totul mult mai gustos, crocant şi gras. Pe un pilaf care arată a mucilagiu (termenul e din gastronomie, nu din ORL!), nu-ţi vine să-1 îngurgitezi!
Dar să revenim la prepeliţele noastre (zic „noastre”, deşi eu nu am nici una, acum, acasă!); când orezul e aproape gata (scăzând, 10 minute) aşezăm pe el orătăniile şi-l băgăm la cuptor să se rumenească. Înainte de asta, fireşte, punem ceva boia iute, curry, mărar tocat, eventual vreo 5–6 ciupercuţe tocate mărunt. Iar după ce-1 scoatem din cuptor (peste vreo 20 de minute) adăugăm pătrunjel verde şi ketchup. V-aş zice poftă bună, dar aş fi redundant – căci, desigur, de mult v-a căzut maxilarul a amuşinare, precum în cele mai bune desene animate…
Înainte de a vă povesti şi-al doilea mod de preparare, permiteţi viciosului de mine să tragă un păhărel (acum, dacă-i îngăduit, eu, care-l suport de douăzeci de ani, nu văd cu ce v-ar incomoda asta pe voi, care doar îl blamaţi, de cam tot atâta vreme). Prinzând puteri, mă-ntorc pe câmpul de luptă şi zic: jumuleşte prepeliţa, dă-o prin flacără, scoate intestinele prin gâtiţă, spală bine pasărea şi şterge-o cu un prosop curat (care să nu miroase a alt animal). Săreaz-o, pune-o la fript într-un vas cu unt şi frige-o înăbuşit (sub un capac bine ars în cuptor). Stingi totul cu smântână & zeamă de lămâie. Mai pune ce condimente vrei (eventual, cimbru) şi mai laşi o ţâră la fiert. Şi-aici puteţi aranja o grămăjoară de pilaf, ca garnitură – peste care turnaţi sosul lăsat, fierbinte.
Astea au fost prepeliţele; cineva mi-a spus că sunt multe la Aroneanu, în rezervaţie. Da’ eu n-am mai ajuns acolo, căci după ce am gătit atâta, mi s-a făcut sete şi am trecut pe-un Aligote brumat – care m-a consolat mai bine decât orice prepeliţă de pe lume…
Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.
