E cel mai simplu şi mai gustos preparat de fricos cu blană… Aţi învăţat că e bine să ţinem, mai întâi, urechiatul în baiţ. Baiţul îl faceţi din vin (oţet), coniac (100 ml), usturoi, piper, cimbru, enibahar, zahăr, sare, dafin, busuioc, ardei iute. Iar animalul se ţine la frăgezit o juma’ de zi (12 ore), la rece. Apoi se scoate şi se zvântă pe-o frânghie. Nu-l presaţi între prosoape, că-i luaţi condimentele care s-au lipit de el!
Ergo, se curăţă carnea de micile pieliţe accidentale şi se împănează cu costiţă macră (şi usturoi); se pune apoi în tava, cu ulei încins. Din 5 în 5 minute mai turnaţi câte un polonic mic de baiţ. Apoi, cu jiul din tavă (jiu=sosul, în Moldova; de olt nu s-a vorbit) o tot ungeţi, până este gata rumenită, lucioasă şi crocantă (nu arsă!).
Sosul de smântână se face astfel: turnaţi un pahar de smântână într-un castronel şi amestecaţi-l cu ceapă tocată, tarhon, mărar şi curry. Dacă hăpăiţi friptura fierbinte, nici sosul să nu fie scos de la frigider! Dacă o vreţi mai rece, merge şi smântâna, idem…
Acu’, treaba ar părea simplă dacă nu ar mai fi două aspecte: 1) garnitura; 2) beutura. Adică fudulia & temelia. Bref: eu nu vă recomand să asortaţi la iepure decât cartofi copţi, ori varză de Bruxelles sotată. Dacă nu, andive coapte; sau pere coapte (mere, gutui).
Acu’, cam ce credeţi că se bea la urechiat? În general, vinul pus în baiţ; dar dacă sunteţi mai econom, trageţi pe-o Fetească neagră, un Merlot, eventual o Băbească sau un Jidvei (Riesling).
Eu zic că v-am făcut rost de o cină pe cinste. Nu faceţi mutre gen „de unde facem noi acum, rost de un iepure?”, că mă supăr. Iepurii se-nmulțesc atît de repede, încît dacă ați cumpărat azi, unul, într-o lună aveți 33!
Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.
