Zău că merită osteneala! Şi cum din trei beutori cu diplomă, doi habar n-au ce-i aia, iată că fac un deşert de bine şi vă explic de quoi s ‘agit-il; écrivez, mes gourmets!…
Ciocănelele sunt bune, ieftine şi nepretenţioase; în plus, imită burta (atunci când consumatorul nu-i profesionist). Aşadar: cumpăraţi în prostie picioruşe de purcel şi, eventual, două-trei măduvioare. Fierbeţi bine „adidaşii” până când cad de pe oase. Aruncaţi ce-i tare şi tăiaţi fideluţe (ca pe burtă) cărniţa gelatinoasă a mergătoarelor porcine. Într-o apă nouă aruncaţi o ceapă, un morcov, măduvioarele, un căţel de usturoi şi fideluţele gelatinoase. După o oră, puneţi acolo sare, piper, boia, cimbru, vegeta, mărar.
Separat, în castronul gol, topiţi un gălbenuş în smântâna şi diluaţi-le cu oţet. Turnaţi apoi zama şi fideluţele. Mâncaţi uşor două porţii, crezând că-i indimenticabila ciorbă de burtă (pe care nu o s-o mai vedeţi des, făcându-se… 10 lei kilogramul! Burta, care era în mâncarea… pisicilor, a devenit un fel preţios, mai scump decât carnea de oaie, decât ficatul, decât rinichii! Huoooo!!!).
Ciocănelele sunt gustoase, ce mai! Dar dacă nu ştii să le iei din greţoşenie, degeaba! O să-ţi vină toată noaptea pe gât damf de usturoi şi-o să simţi cum te-ngraşi cu trei kile instantaneu! Deci, ce-mi face es-timp pârdalnicul de bucătar? Se distrează cu o tărie la începutul gătitului (oricare o găseşte prin casă) şi cu vreo 3–4 litri de vin sec – după. N-are ce căuta aici berea (care nu numai că-i cancerigenă, dar te şi umflă peste poate).
Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.
