Deci, după ce beţi o vodcă lemon (sau o răchie rece), puneţi-vă să tocaţi varza murată, mărunt, cu un satâr ascuţit. Scurgeţi bine curechiul şi puneţi-l la călit, cu ceapă tăiată peştişori. Puneţi în amestec şi cimbru (sau mărar) – că dă un gust deosebit. Cât timp se căleşte murata, în alt vas, condimentaţi bine carnea tocată (amestec porc gras, cu vită slabă) cu tot ce am pus la ingrediente. Apoi, prăjiţi carnea într-un tuci (dacă se poate) şi adăugaţi, din când în când, apă călduţă, ca să se înmoaie bine.
După circa o jumătate de oră, când carnea şi curechiul s-au muiat, iar prin bucătărie încep să plutească aburi înmiresmaţi, luaţi un alt vas de tuci (dacă aveţi) şi tapaţi-i fundul şi pereţii cu untură. Apoi, mai beţi o pălincă, să vă tăiaţi greaţa şi treceţi la aranjarea „blaturilor” păstăioase, astfel: un strat de varză, unul de carne; un strat de varză, unul de carne; cât vă ajunge materia. Băgaţi totul la cuptor pentru altă jumătate de oră, iar când este gata, serviţi mâncarea cu multă smântână deasupra…
Se poate folosi şi mămăliga, şi pâinea – cum doriţi şi cum aveţi prin cămară.
Iar de băut… la acest fel tradiţional de mâncare, feţii moşului, intră circa trei–patru litri de vin de Jidvei, din acela cu o fată de la Căpâlna pe etichetă. Dar, dacă nu vă place dansul ei, puteţi apela la ceva mai apropiat geograficeşte, cum ar fi Feteasca de Cotnari, ori Galbena de Odobeşti. Vin la cutie nu vă mai recomand, deşi-i arătos; după o vreme, prinde miros de oţet…
Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.
