Lângă moldovenii mei de suflet (suflet de bucureştean), deci lângă Alecsandri şi Creangă, eu îl aşez, în ordine imediată, pe Al. O., de la care „am deprins” vocaţia culinară (descoperită simultan cu frecventarea restaurantelor Berlin, Capşa şi Athenée Palace). Căci, dolofani ascunşi în posturi prelungi, poţi să ai în vine geniul gastronomic şi să-l ratezi, din cauza unei conjuncturi nenorocite: ce folos că un cioban din creierul munţilor s-ar fi născut cu această rară calitate? Acolo, din jintiţă, chişleag şi bulz nu iese o viaţă! Pentru el, lista de bucate se poate tipări pe o frunză. Dacă-i dai o bucată de Roquefort, deşi e brânzar de meserie, o aruncă, zice că-i stricată! Iar Camembertul îl îngroapă bine, la doi metri adâncime, sub rădăcina brazilor, să nu-l descopere câinii cei bărbaţi şi, Doamne fereşte, să-l hrăpăie!
Dar să lăsăm morala, că doar nu suntem la şedinţele pentru sadici. Mai bine să vă amintesc cum pregătea fratele lui Ionel Teodoreanu raţa (sau dacă antipatizaţi măcăitoarea, aplicaţi aceeaşi metodă la găină). Bref: iei o pasăre grasă (care nu filmează şi nu ţine, deci, dietă severă, nu ţine posturile, nu ţine cu echipa naţionalei la fotbal). După ce se scurge bine de apă şi se curăţă, zice Păstorelul, bagi înăuntru o ramură de cimbru, o stropeşti cu rom şi-i dai foc (parcă văd că voi beţi romul şi vă daţi foc interior!). Se scoate cenuşa şi se pune găina la frigare, doar până se rumeneşte oleacă. Apoi săraţi bine şi trântiţi cotcodaca într-o cratiţă în care mai adăugaţi: ceapă, morcov, harpagic, dafin, buchet de legume, usturoi, un pahar de oţet în care s-a dizolvat o linguriţă de zahăr pudră şi un pumn de piper boabe, o lingură de unt. Acoperiţi vasul şi lăsaţi-l la un foc slab, slab, slab… ca Naționala de fotbal.
După două ore, chiar trei, repeziţi-vă către acest minunat produs – fost raţă Lupaşcu, actualmente găină Savarin. Butoiul de vin pe care-l ţineţi la ţară, fiind, la ora asta, ori gătat, ori casat, n-aveţi încotro şi tre’ să treceţi pe vinul de oraş. Există pe piaţă un roze de Oprișor , din care se poate consuma, liniştit, cam cinci butelii de om…
Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.
