Să vă învăţ o reţetă rapidă de drob (prin Moldova el are şi-o variantă, numită cighir). Cam din ce-mi face DROB bucătarul care n-are-n cuhnie strop de carne? Din conserve de carne cu pate de ficat. Se poate să le combine (carne în suc propriu, cu pate de ficat). Oricum, nu folosiţi pateu (pastă) de pui sau peşte, deoarece ele sunt prea fin pasate…
Beţi un rachiu de gutui, ca să vă facă poftă de gătit. Apoi, luaţi fo’ două-trei conserve şi răsturnaţi-le într-un castron. Amestecaţi-le cu ciupercuţe tăiate mărunt, eventual cu cârnat de oaie (cubuleţe), cu ceapă uşor călită înainte, cu mult pătrunjel tocat, mărar mărunţit, cimbru, sare, piper, zahăr, boia şi un praf de curry. Cine vrea, poate să presare şi un praf de ţelină, ori unul de usturoi.
Se toarnă, separat, un gălbenuş bătut. Apoi, dacă vreţi, şi un albuş bătut.
Se mai trage un gât de rachiu de gutui – rece. Se amestecă totul, foarte bine. Se lasă la rece. Es-timp, se ia o tăviţă de chec; se unge cu ulei (margarina) şi se tapetează, după, cu o coală de pergament, care va acoperi toată tava (să nu se lipească drobul). Se răstoarnă compoziţia şi se pune la cuptor, cam 15–20 de minute. Se bea cu măsură.
Cu 5 minute înainte de-a fi gata mâncarea, cine vrea n-are decât să toarne deasupra drobului compoziţie de clătită,mai groasă, în care a pus şi măsline tocate. Se bagă iar la cuptor, pentru a se coace clătita. Se vede după culoare când e gata.
Se serveşte fierbinte sau nu, dar cu un pelin de mai foarte rece şi un sifon acidulat. Se dă cu căciula-n câini şi i se mulţumeşte aceluiaşi devotat Savarin al doilea, prea-născocitorul.
Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.



