…înseamnă o nouă faptă bună; și un motiv în plus, de-a te bucura.
Sigur, mea culpa, nu am bani destui să testez: dar, cum o dată pe an se strîng drepturile mele de autor pe publicistică, îmi zic că merită să le prăpădesc într-un restaurant de ținută.
Cineva mi-a vîndut pontul cu noul local de pe strada Ralet – lîngă Radio Iași. Am fost acolo: arăta a restaurant scump. Am intrat: eram puțin stingherit de aerul de snobism al așezămîntului.
Dar, după ce ne-am așezat (eram însoțit de fiul meu) am început să ne relaxăm: undeva cînta un pianist, numai muzică bună…bucătarul, cu o bonetă scrobită, a venit la masă zîmbitor, zicîndu-ne să-l consultăm în opțiuni…ospătarii erau stilați de parcă descindeau din piesele lui Oscar Wilde…tacîmurile sclipeau…ce mai, life!
Am comandat ravioli …cu dovleac și cu prosciuto – localul avea un specific italienesc, Unicum – aperitiv rar, în Moldova!, vin sec (atenție, din lista de peste 80 de soiuri!), fromage și fructe.
Erau și niște oameni de afaceri care vorbeau în lima lui Dante. Nu i-am băgat în seamă. Parafrazîndu-l pe Nichita zic și eu, patria mea e gastronomia!
Nu-l cunosc pe patron, dar dacă află, prin absurd, de însemnarea mea, m-aș bucura să știe că e apreciat și de un om care nu-i specialist în afaceri, ci numai în artă; și în cea culinară.