Piftia (secretele ei)

Ilustrație pentru „Piftia (secretele ei)”, text de Bogdan Ulmu: castroane cu piftie de porc, cu usturoi și boia.

Iată că dezvălui câteva secrete din arta (atât de up to date) pregătirii piftiilor (răciturilor). Ei bine, acest tradiţional preparat hibernal cere unele abilităţi & cunoştinţe; în primul rând, să precizăm că-n top, pe primul loc, se situează piftia de cocoş; abia după ea vin la rând curca, gâsca şi porcul. Oricum, godacul este – la ora actuală – cel mai uşor de gătit şi, totodată, cel mai ieftin; hai să recapitulăm metoda pregătirii răciturii de porc. Ea nu prezintă complicaţii, numai că are trei reguli nescrise: l. carnea să nu fiarbă în clocot; 2. pe lângă picioruşe şi urechi să nu lipsească codiţa de purcel – care oferă dulceaţă şi savoare piftiei; 3. să se strecoare totul înainte de a fi aşezat pe platou, inclusiv oasele de vită, tăiate cu satârul şi fierte bine. De asemenea, ca să nu uităm să luăm grăsimea de deasupra – înainte de a pune răcitura la frig; şi, dacă vrem, s-o limpezim cu două ouă fierte…

Ce să bem la acest minunat fel de mâncare, ca să nu ne fie greaţă? Orice, în afară de bere. Dar cine vrea bere, neapărat, să fugă repede la Carul cu bere, ori la Atelierul de bere din Iași, unde prietenii mei Cristi și Adi vă pot oferi – țineți-vă bine! -41 de sortimente…printre care bere cu gust de stridii și bere cu aromă de biscuit amar…

Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.

Text din arhiva Bogdan Ulmu (1951–2016), reprodus fără intervenții editoriale, cu ortografia și punctuația autorului.

Trimite textul mai departe
Cum citez acest text

ULMU, Bogdan. „Piftia (secretele ei)”. În: Arhiva Bogdan Ulmu [online]. Aprilie 2012. Disponibil la: https://bogdanulmu.eu/piftia-secretele-ei/ [accesat 01.11.2026].

Data publicării este cea din arhiva autorului. Data accesării se completează automat.

Textul anterior
Textul următor