Când lucram în teatrele din Cluj, mâncam aproape zilnic la Luciana (fostul Bulevard); eram, câteodată, atât de obosit, încât nu ceream trei feluri de mâncare, ci un singur fel (desertul) de trei ori. Acolo mi-a venit ideea, după ce am studiat, în mod repetat, papanaşii şi clătitele speciale, să le combin, realizând un desert nu doar gustos & aspectuos, ci şi teribil de săţios. Vi-l dezvălui, căci doar de ce există Savarini pe lume, să-i ghideze pe gourmets în labirintul, îmbibat de arome, al beciurilor, debaralelor şi plitelor…
Pentru papanaşii de care vă vorbesc, nu vă trebuie cine ştie ce trufandale, nici o moştenire nesperată: cu câţiva lei, săturaţi cam opt musafiri pretenţioşi – ceea ce, în ziua de azi, nu-i chiar de colea!… Aşadar: puneţi pe masa de lucru 1 kg brânză dulce proaspătă şi scursă de zer, un kilo de făină, 10–20 ouă, un sfert zahăr, un sfert de dulceaţă potrivită din legat, 300 gr frişca, un pahar de ulei, apoi stafide (câte vreţi), o lămâie, zahăr vanilatu’, fructe confiate (mărunte), bicarbonat şi fulgi de migdale, ori cocos. Pentru decor, o umbreluţă chinezească din hârtie aspră, uitată de-o nepoată a lui Cio-Cio-San pe plaja din Medgidia…
După ce v-aţi chinuit să ordonaţi pe planşetă toate cele înşirate de mine cu sadism tipic gastronomilor dedulciţi la cultură, dregeţi-vă (recte, calmaţi-vă) cu un vermut Cinzano alb, completat cu gheaţă şi lămâie. Deşertaţi fără frică trei pahare, că-i slab şi taaaareeee buuunn!…
Urmează şi treaba o ţâră mai neplăcută: brânza se amestecă cu ouăle, stafidele, zahărul, vanilata şi bicarbonatul stins în lămâie. După ce le-aţi frământat bine-bine, începeţi o ploaie de farină peste tărăşenie şi aşteptaţi omogenizarea & consolidarea. Porţionaţi aluatul în grămăjoare rotunde, scobite pe mijloc cu păhărele mici (să semene cu colaci de salvare miniaturali, pentru pitici şi spiriduşi alcoolizaţi!). Prăjiţi colăceii bine, pe ambele părţi. Când îi serviţi musafirilor (dacă nu-i haliţi pe toţi, între timp!) ornaţi-i cu frişca rece, fructa confiată, fulgii de migdale, dulceaţa lichidă, oleacă rom sau coniac bun şi, evident, umbreluţa aceea ( pe care tradiţionaliştii nu înţeleg cu nici un chip ce caută la un desert servit iarna, la munte…).
De băut, după? Propun o Busuioacă de Bohotin, că se asortează în dulceţuri şi cromatici ruginiu-trandafirii. Vinul, rece de tot. Dacă nu aveţi chef (ori lovele) for wine, nu-i bai – doar v-a rămas, aproape plină, sticla aceea de Cinzano! Iar cuburile de gheaţă …chiar că-s ieftine în România. Ce bine!…
Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.
