De ce-i zice lui „de lapte”? Nu fiindcă ar suge la biberon; nici fiindcă-i decolorat. Purcelul de lapte (fel de mâncare văzut prin filme şi spectacole teatrale, sub formă de butaforie!) musai să aibă minimum trei săptămâni şi maximum şase. După aceea, nu mai e „de lapte”, iar înainte nu e bine să-l mâncaţi, că-i toxic pârdalnicul!…
Bref: rotofeiul se spală bine, în multe ape curate şi reci. Apoi, se unge pe piele cu multă zeamă de lămâie (şi prin interior), cu mult rom de bună calitate (ori de coniac superior), se sărează cu grunjuri gălbui şi se piperează binişor (preferabil piper alb); cine vrea, să-l spurce cu nişte curry (sau boia). Apoi, se lasă fo’ oră – o oră juma’ la scurs şi uscat. Trebuie că vi s-a făcut greaţă deja!… Numai faceţi pe mironosiţa; ştiţi lecţia: repede, luaţi un gât (maxim trei) din coniacul rămas de la uns. Strâmbaţi-vă (de formă) şi mergeţi mai departe.
Într-o cratiţă mare puneţi nişte scândurele pe fund, aşezate cam la 10 cm distanţă. Pe ele depuneţi cu solemnitate godacul. Stropiţi-l cu oloi bun şi un vin idem. Turnaţi nişte apă pe fundul vasului, iar alături (sau pe grătarul de sus al cuptorului) vă rog să aşezaţi o crenguţă de cimbru şi una de mărar uscat. Ele încingându-se în timpul coacerii, vor da izul condimentului (şi-al verdeţii) arse, înmiresmând puiul de Mangaliţă. Lăsaţi cuptorul iute la început, c-altfel nu se rumeneşte. Apoi, mai micşoraţi flacăra. Scoateţi din sfert în sfert de oră animalul şi întrebaţi-l cum se simte; cum va tăcea, precum mutu’, stropiţi-l cu jiul format în tavă (aveţi grijă să nu se ardă lemnele de pe fund şi nici să nu rămână tava fără sos!). În acest timp, ce-aveţi de făcut? Din două una: ori citiţi ceva plicticos despre lapislazuli şi dromaderi, ori faceţi ceva util: luaţi o damigeană de vin brumat şi sec şi amuzaţi-vă, degustând. Cam în juma’ de oră, maximum 45 de minute, treaba-i gata. Invitaţi amabil purcelul să părăsească cuptorul, transbordaţi-l din cratiţa mare pe un platou, idem, lăcuiţi-1 cu nişte coniac gros sau vin foarte vechi. Apoi, controlaţi-i dantura şi, fiindcă tot a deschis gura, vârâţi-i un măr în ea (să nu se complexeze că stă cu gura deschisă, ca prostul!). Puneţi-i şi un pătrunjel verde pe nară şi o funduliţă de staniol la gât. Mângâiaţi-l, gen „Gigea, Ghiţulică, gigea!” pupaţi-1 afectuos (în stadiul ăsta, îs tare tandri!) şi… poftă bună!
Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.
