Titlurile de nobleţe ale calicilor

Ilustrație pentru „Titlurile de nobleţe ale calicilor”, text de Bogdan Ulmu: tiparniță veche cu litere de plumb

Într-o carte celebră,Istoria culturală a prostiei,autorul ne povestea că nişte anonimi rupţi în cur(vorba lui Cristoiu mamii lui) îşi adăugau la banalele onomastici, titluri care sunau a descendenţă ilustră, dar, de fapt,subliniau şi mai tare mizeria exhaustivă a pose-

sorului.Mi-am amintit de cartea lui Rath – Vegh Istvan zilele trecute, cînd am fost invitat la Reşiţa, de către bunul meu prieten Mircea Cavadia.Acolo are loc, de cinci ani(cîţi s-au şi împlinit de la trecerea în nefiinţă a patronului)festivalul de umor „Valentin Silvestru” (men torul nostru, al celor ce scribăluim măscări,de ani de zile).Festivalul este organizat irepro şabil.Am participat,în semicentenara-mi existenţă, la peste două sute(sic!) de festivaluri naţionale(mai precis,ediţii):am fost la cele de teatru,dar şi de umor, la cele studenţeşti şi la cele ale amatorilor.Am făcut revelionul la Urziceni(în noiembrie!) şi am încurajat teatrele populare,ca membru-n juriu,la Slănic Moldova.Am luat premii în unele, am dat – în celelal te . Doar am băut, mîncat şi privit, în multe din ele.Deci,ştiu ce spun!Festival atît de agreabil precum cel de la Herculane-Teregova-Oţelul Roşu-Reşiţa, nu există!Şi asta fiindcă umoristul Cavadia are vocaţia (ştiinţa) punerii în practică a ideilor generoase.Are stil în organizare şi nonconformism în aplicare.Brava lui!

E drept, la Reşiţa există şi o echipă de administrativi cu putere, care sparge România! Am mai cunoscut oameni instalaţi în funcţii înalte;am fost chiar amic, cîndva, cu actuali premieri, directori de Bănci, miniştrii, preşedinţi ai Consiliului Judeţean,subprefecţi, primari. Dar ca în Caraş-Severin nu m-am simţit atît de bine, de relaxat, de apreciat!Păi ,imaginaţi-vă, draci şoldoveni :unde s-a mai văzut ca un prefect de azi să invite nişte golani(care nu ştiu altceva decît băşcălie & macheală!)la un whisky, plus tartine rafinate, în sala lui de protocol?! Sau un şef de Consiliu Judeţean să se ţină după noi, trei zile, rîzînd şi avînd grijă să nu du cem lipsă de nimic?E inimaginabilă, pentru un moldovean sau muntean(să nu mai vorbim de olteni!),popularitatea şi modestia şefilor din Reşiţa!Oare la Iaşi nu se poate organiza un festival naţional de umor?Oare Topârceanu, Păstorel,Miluţă Gheorghiu,să însemne un trecut ireversibil?Adicătelea,Băileştiul,Vasluiul şi Zalăul pot ceea ce Capitala Moldovei,nu?

Dar nu doar pentru mulţumiri şi sugestii am vrut să scriu acest articol : mi-a plăcut la domnul Cavadia felul în care ne prezenta, la întîlnirile cu spectatorii & oficialităţile ; conş tient că nu era mare lucru de capul nostru( oamenii de valoare nu s-au ţinut niciodată de u mor!),am fitrionul,spre exemplu, a folosit cîteva sintagme care m-au electrocutat ludic :”Regi na epigramei naţionale”,”Împăratul hai-ku-ului din Banat”,”Nelsonul umorului dobro gean”,”Sultanul caricaturii balcanice”,”Moş -Enele graficii satirice”,”Stomatologul inte gramei dunărene”… „Boschetarul mîzgălelii cu cărbunele”,”Solitarul eboşei rupestre” , ”Parlamentarul lălăielii chisnovate”,”Infatigabilul ageografic”,”Buricul lirismului din Brăiliţa”…

Turbam de ciudă! Tocmai eu să fiu un simplu „doctor în arte şi regizor”?Dar aş putea deveni , cu bunăvoinţa lui Cavadia( acest Mecena prin procură ), Contele zeflemelei muntene,ori Ajatollahul băşcăliei moldave,Marchizul miticismului(de la Mitică, nu de la mit!) băştinos,Şambelanul improvizaţiei festivaliere,Arborele(ulm) cotit al gratuităţii ironice,Gourmetul spiritului interjudeţean,Doctoralul soitar al mileniului trei ş.a.m.d.

Domne’,luaţi-ne prestigiul,banii,fericirea,dar lăsaţi-ne măcar TITLURILE!

Text din arhiva Bogdan Ulmu, publicat așa cum l-a scris, cu ortografia lui („î” din „i”).