Eminentul teatrolog care este Florica Ichim, scoate de o vreme, sub egida revistei naţionale de specialitate (Teatrul azi) cărţi utile şi, vai!, nu o dată, testamentare! După ce a vorbit despre Aureliu Manea, Eliza Petrăchescu, Mihai Popescu şi Petre Sava Băleanu, iată că, nu cu multă vreme înaintea dispariţiei marelui Regizor şi pedagog Vlad Mugur, a apărut o carte de interviuri semnată chiar de conducătoarea trustului Teatrul azi.
Ciudate-s istoriile teatrale!Cînd artistul tocmai îşi aniversa o cifră impunătoare (74 de ani!) şi o premieră după care tînjise o viaţă (Hamlet), cartea de faţă a fost delegată să ducă în eternitate gîndurile sale despre viaţă, artă, dragoste şi moarte…E, cinic vorbind, o inspiraţie providenţială a Floricăi Ichim ; un act de-o oportună şi …nerepetabilă consemnare.
Ca intervievat, Mugur avea acelaşi farmec dovedit ca practician. Volumul se citeşte pe nerăsuflate, deoarece teatrologul ştie să întrebe, şi regizorul să răspundă. Tinerii habar n-au ce greu era să intri şi să ieşi, în deceniul şase, din singurul institut de teatru al ţării! Studenţii de azi ar face bine să afle că iluştrii lor înaintaşi au avut şi probleme mult mai grave decît ocuparea unui post pe o scenă din Capitală. Era teroarea poliţiei politice, era nesiguranţa în ziua de mîine, mai era sabotarea chestiunilor profesionale de către şefii de cadre : te puteai trezi, peste noapte, ridicat de Securitate sau implicat în înscenări care-ţi puteau distruge cariera. O bună parte din personajele acestei cărţi, de altfel, au fost hărţuite de poliţia politică ; o altă parte de artişti la fel de cunoscuţi,din păcate, făceau parte din informatorii & satrapii organelor de represiune! E mîhnitoare lectura cărţii La vorbă cu Vlad Mugur! Din ea rezultă că aproape toţi „meşterii” din generaţia sa au avut necazuri politice! E cumplit să vezi ce a putut îndura o doamnă precum Alice Voinescu! Un mare actor ca Mihai Popescu, un Bălţăţeanu, Iancovescu, AuraBuzescu, Botta,Dabija, AmzaPellea, ManuNedeianu, Dellakeza, Cozorici, Rauţchi, Silvia Popovici, Gina Patrichi ş. a.!
E tristă însăşi devenirea întru artă a artistului nostru, crescut într-un mediu elitist ( oarecum cosmopolit) şi lansat într-o lume a dictaturii proletare. Cartea scoasă de Florica Ichim te zgîlţîie din două motive :1) injustiţiile repetate cuprinse-n ea ; 2)prejudecăţle artistice, comodităţile & manierismele acuzate de V.M. E un manual teatral, risc azi afirmaţia, de talia celor semnate (direct,ori nu) de Stanislavski, Meyerhold, M.Cehov, Szaina, Kantor, Brook, Grotowski.
Volumul are şi un capitol, disipat în întreg, de avertismente, aforisme şi reflecţii, deloc neglijabile : „Fără sprijin, talentul se poate frînge”; ”m-am înţeles minunat cu actorii mari şi cu actorii tineri. Mai greu cu actorii de mijloc, care scoteau soluţii din buzunar”; ”dincolo de text trebuie să mai existe ceva, poate nici autorul nu l-a putut ghici şi care îi este dat actorului să-l spună” ; „încrederea în tine poate însemna şi modestie”; ”trebuie să înveţi să citeşti în palma scenei” ; „ o idee, chiar genială, nerealizată scenic, e un duşman de care trebuie să fugi”; „reţeta, în teatru, nu duce nicăieri”; „dragostea nefericită e şi ea utilă”…
E un conglomerat de senzaţii, experienţe, amintiri inedite, verdicte şocante şi idei artistice nonconformiste, acest minunat volum de dialoguri teatrale.