Am văzut o cafenea Hamlet, în drum spre Castelul Wawel – punct principal de atracție a turiștilor. Am văzut și catedrala – care e impresionantă, dar nu dintre cele mai impresionante. M-am plimbat prin tot castelul. Aici e cripta în care sunt îngropați regii lor. Ca monarhist, m-am simțit mîndru: regalitatea e aceeași, indiferent de țară. Este îngropat și penultimul președinte al Poloniei, cel care a murit în accident aviatic. Decizia a stîrnit scandal, la vremea respectivă, dar cadavrul a rămas lîngă marii domnitori ai țării.
Am găsit aici magazine cu suveniruri . Interesant: obiectivul beneficia de serviciile multor ghizi tineri, îmbrăcați în costume ca de teatru, amintind confreriile cvasi-oculte.
Am intrat apoi într-o cîrciumă din centrul turistic al Cracoviei în care ni se promitea mîncare locală. Desigur, poate cunoașteți teoria mea conform căreia nu prea există bucate specifice; 80% dintre țări au un meniu internațional, în care mi-a fost greu să depistez grăuntele de originalitate. Nici Polonia nu face excepție: companionii mei au cerut o supă de sfeclă cu cartofi, din care am gustat; era prea dulce și prea necondimentată, după gustul meu.
La început ni s-a servit, din partea casei, niște untură pe pîine: era cam multă ceapă arsă în ea, care-i dădea un iz neplăcut. S-au comandat ceaiuri (localnicii au un cult pentru această băutură, care la ei se numește herbata). Apoi ni s-a adus un platou destul de mare, chipurile, pentru mine: l-am privit cu interes și am consumat 30% din el, cum fac de obicei. Conținea niște varză mică,umplută cu carne (compoziția era precum cea de ardei umpluți); coaste de porc , castraveți murați, varză cu carne, clătită de cartofi, un sîngerete dodoloț și foarte bun, o garnitură de cașă (nu m-am omorît după ea)…Însoțitorii mei au comandat gulaș cu cașă, piept de pui cu cartofi fierți, și salată ce varză albă. Am băut o votcă zubrovka și un vin demisec, cu apă minerală. Lor li s-au adus compoturi. Eu am mai luat, ca desert, o votcă de-a lor,cu miere – bună!
N-a fost o masă ieșită din comun, deși nu era ieftină. Dar am vrut să vad care-i viața în restaurantele de-aici. Și oferta gastronomică.
Într-un colț de stradă am descoperit un magazin cu langoși, cu patru tipuri de umplutură: mi-era poftă de așa ceva. Am comandat doi, cu brînză. Mi s-a spus că trebuie să mai aștept 20 de minute. Am replicat că-s doi, gata făcuți, în vitrină. Nu, ăia erau decor! Am cerut atunci un calzone cu brînză și spanac: ăsta mi l-a dat repede, numai că avea doar spanac. De două zile, n-am simțit voluptatea culinară! Dar nu mi-am pierdut speranța; urma să mai stau cinci zile în țară, și sigur va veni un moment în care mîncarea polacă se va reabilita…
Într-o cîrciumă populară, rustică, din centrul turistic, am găsit un decor plăcut: mese lungi de lemn, ferestre cu motive populare, funii de ceapă și usturoi atîrnate deasupra consumatorilor, păretare, borcane cu murături te îmbiau de pe policioare…Platoul era consistent…Dar e ciudat că am cerut un ardei iute și n-aveau! Cred că-i prima țară estică în care n-am găsit așa ceva! Și culmea, ciușca atîrna, în ghirlande, sub tavan; dar o fi fost și aia, tot butaforie…(va urma).
