Un tînăr critic mărturisește că iubește imperfecțiunea spectacolelor: le dă o umanitate aparte.
Așa e: din fericire (?) cam 90% dintre montări dovedesc „umanitatea” respectivă. Nu-mi amintesc de spectacole…inumane: chiar reprezentații celebre, Revizorul, Trilogia antică, Livada…lui Pintilie, Furtuna lui Ciulei aveau imperfecțiuni.
Cel mai puține cred că le avea Nepotul… lui Esrig. Din păcate, nereconstituibil (caseta a fost ștearsă de un incompetent de la Televiziune).
*
Eu nu-nțeleg, cei din comisiile de nominalizări ale unor mari festivaluri, nu știu teatru? Ar părea ciudat, nu?
Și-atunci de ce-i dai premiul UNITER pentru rol secundar unui interpret al eroului titular, din Familia Tot? Tot e principal, toată ziua!
La fel, la Festivalul de Comedie au luat premii pentru roluri secundare actorii care i-au jucat pe …Crăcănel și Cetățeanul turmentat. Hm!
*
Altă meteahnă a gazetarilor care nu-s în temă: văd un anunț din care reiese că un spectacol cu Romeo și Julieta îl are-n fruntea distribuției pe Eugen Cristea.
N-are cum: Cristea joacă aici Capulet; în frunte trebuie puși interpreții rolurilor titulare – chiar dacă sunt mai puțin cunoscuți.
Asta-mi amintește un afiș ieșean mai vechi de la Baltagul, în care distribuția începea cu Teofil Vâlcu: mare actor, e drept, dar în frunte era locul interpretei Vitoriei, nu?…
*
O meserie frumoasă, foarte rară, de care nu se prea vorbește: acordor de clopote. Unde se învață asta?
*
Caragiale îi scrie lui Emil Isac scuzîndu-se că nu-i poate face o prefață. Ar fi inutil! „Volumul dumitale n-are nevoie de o precuvîntare a mea…aruncă-l la lumină, să-și caute norocul singur, liber de orice reazim de prisos: prestigiul tinereții îi va fi de ajuns!”.
Prestigiul tinereții! Ce sintagmă bine găsită, aproape surprinzătoare!
*
După ce le vorbesc masteranzilor despre blestemul Macbeth, întreb audiența: cîți dintre voi ar mai juca, acum, în cunoștință de cauză?
Procent acceptabil: șapte, din zece. Ar fi fost plicticos să vrea toți!
