Schönbrunn, palatul, mare, mergînd kilometrii  în interior! Opulență. mult aur, materiale luxoase, baldachinul lui Sissi, greu de spus dacă unele erau, sau nu, kitsch… Dormitoarele împăratului și ale reginei (pat de 3 persoane, inexplicabil!). Sălile nu au tăblițe lămuritoare, trebuie să iei cu 3 euro un aparat-ghid de tradus.

Multă lume, se circulă cu dificultate.

Tîrgul de iarnă din curtea celebrului palat are cam tot ce-ți oferă celelalte tîrguri din centrul Vienei: cîrnați, ceai, punch, vin fiert, prăjituri, căni, globuri, decorații de brad diverse, lumînări, ceasuri, bijuterii ș.a. Lipsa zăpezii handicapează decorul. Prima oară, acum zece ani, mi s-a părut feeric: acum, nu.

Viena colcăie de români și ruși. În fața primăriei era și-o demonstrație (probabil, a sinistraților). Cînd traversai, pe zebră, culoarea verde nu ținea mai mult de 6 secunde: bătrînii cred că nu mai reușeau să treacă strada decît cu taxiul!( a propos, taxiul ne-a mîncat 76 de euro, pînă la aeroport, dus-întors).

În ciuda prejudecății, negustorii sunt feroce aici, fac bani din orice, supra-evaluează produsele. Mi-am promis, cîndva, că de sărbători voi sta acasă: nu m-am ținut de cuvînt. Pe viitor, mă voi ține – ca să beneficiez de o relaxare suplimentară.

O idee bună: la hotel, am ales salonul. Cu frigider în bucătărie. Whisky și sarmale din țară (au ajuns semi-congelate!). Plus brăduțul împodobit pe loc.

Plăcută cameră! La tv, agreabile filme …vechi. A propos, în ultima noapte televizorul făcea figuri: ba sărea la alt program, ba se închidea singur. La miezul nopții, cînd dormeam, s-a deschis singur și ne-a frisonat oleacă…

Am văzut și un spectacol rusesc – Don bolschoi cozake. Niște soliști cu voci remarcabile; și dansatori de geniu, care excelau în vestitele acrobații coregrafice. Sala de concerte avea o decorație impunătoare, iar instalațiile de sunet și lumini erau impecabile.

Am intrat la un muzeu, în cartierul muzeelor: nu unul grozav – tema era Populismul politic. Exponate puține și dezamăgitoare.

Am trecut pe lîngă Școala spaniolă de călărie, dar n-am înțeles pe unde se intra. Am regretat c-am ratat-o, fiindcă vroiam s-o văd de cînd eram elev și făceam echitație la clubul Dinamo.

Am revenit la Schöbrunn, la Grădina Zoologică: una din cele mai vechi din lume. Și cea mai mare, se pare. Din păcate, fiind frig, unele animale nu ieșeau din bîrlog. M-a impresionat plăcut faptul că așezămîntul are mulți sponsori, care se ocupă, fiecare, de un anumit animal; numele lor este gravat pe plăcuțe așezate pe gardul fiecărei cuști. Un urs polar se plimba, nervos, minute-n șir, încercînd să ajungă la vizitatorii plasați după un geam mare. Am văzut și animalul ciudat, rar, numit Leneșul: stătea pe o cracă, întins pe spate și mînca.

Vizita s-a încheiat cu Praterul, legendarul parc de distracții. Lume destulă, dar atracțiile erau aceleași dintr-un astfel de parc de la noi. Ne-am încălzit cu un rom (într-un bistro plin de români!) și ne-am îndreptat spre hotel.

A doua zi, părăseam Viena cu convingerea că a fost un Crăciun deosebit, și micile decepții fiind deosebite…