Un tînăr critic mărturisește că iubește imperfecțiunea spectacolelor: le dă o umanitate aparte. Așa e: din fericire (?) cam 90% dintre montări dovedesc „umanitatea” respectivă. Nu-mi amintesc de spectacole…inumane: chiar reprezentații celebre, Revizorul, Trilogia antică, Livada…lui Pintilie, Furtuna lui Ciulei aveau imperfecțiuni. Cel mai puține cred că le avea Nepotul… lui Esrig. Din păcate, nereconstituibil…