(după reţeta Kogălniceanu/Negruzzi)
Tandemul paşoptist ne învaţă „mijloc de a face brânză din cartofe” – sfat care, la prima vedere, ar economisi ceva parale în buzunarul personal. Numai că intră atâta smântână, încât nu poate fi vorba de vreun gheşeft…
Eu vi-l descriu, ca să nu muriţi curioşi, nesătuilor: deci, cartofii mari, frumoşi şi sănătoşi puneţi-i la fiert într-o oală mare. După ce s-au răcit, scoateţi-le pieliţa şi frecaţi-i bine, într-o doniţă, până se formează un fel de aluat. Acoperiţi doniţa şi lăsaţi-o deoparte vreo două-trei zile. Apoi, mai frecaţi-o o dată, dar cu adaos de smântână şi sare grunjoasă. Mutaţi-o în coşerce mai mici şi lăsaţi să se scurgă umezeala din ea. 15 zile să stea la umbră, în loc uscat. Cu cât este mai veche, cu atât e mai bună – ne spun clasicii şi, ce să facem, îi credem, căci, vorba unui slogan cvasi-contemporan, şi ei sunt ai noştri!…
Două precizări: brânza cea mai bună se obţine respectând proporţia: două ocale de cartofi, la patru ocale de smântână. Apoi, trebuie să ştiţi că aceasta este cea mai bună brânză din lume, deoarece nu se iuţeşte stând, nu face viermi şi pare mereu proaspătă – chiar şi după un an.
Am şi eu două opinii, cititori treimiişti: 1) pentru mine, cel mai valoros fromaj din lume este Roquefortul (care e destul de scump la vedere, pe piaţa internă; da nici la Paris, nu-i moca!); 2) sunt puţin sceptic referitor la timpul de păstrare – căci, nu uitaţi, pe vremea lui Kogălniceanu, smântâna era smântână, nu aracet deghizat… (dacă cuvântul „aracet” vă taie pofta de mâncare, daţi de duşcă două păhărele de rachiu superior , şi-o să vedeţi cum dispar toate prejudecăţile…).
Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.
