Braga, o răcoritoare din vremurile normale

Ilustrație pentru „Braga, o răcoritoare din vremurile normale”, text de Bogdan Ulmu: pahar de braga și ulcior de lut.

Buna mea prietenă, actriţa Agatha Nicolau, îmi cita, deseori, o vorbă de duh a bunicii sale: „În vremuri normale – spunea strămoaşa – ciocolata era pe toate drumurile!” sau: „În vremuri normale, se strica în galantare carnea!”… în fine: „În vremuri normale, nu era greu să găseşti caviar şi chiar să-l cumperi!”… „Bunico, întreba viitoarea actriţă, prin anii ’50, care erau vremurile alea NORMALE?” „Cum care? – se intriga cea care trăise perioada de bogăţie a României – fireşte, în vremea războiului!”…

Azi nu suntem în război, din păcate, decât cu noi înşine. Deci, nu vă aşteptaţi la trufandale, ori rafineţuri. Eu vă voi dicta o reţetă minunată care se făcea în vremuri normale, sperând că unii care se pretind comersanţi vor avea şansa să o reintroducă pe piaţa noastră atât de dornică de răcoritoare autentice (nu de chimicale sifonate şi depunătoare pe fundul sticlei). Beutura, poate ghicit-aţi, flăcăi & codane, se numeşte Bragă şi se face nu uşor, dar nici greu; în schimb, vara te unge la suflet şi îţi astâmpără balcanismul, catifelându-ţi clipele cele nădufoase…

Donc: din cele trei reţete pe care le-am furat de la strămoşi, una mi se pare clară şi lesne descifrabilă, rapid fezabilă, plăcut consumabilă: musai să aveţi însă 1,5 kile de mei (că braga n-are sens s-o faci sub 5 litri: da’ nici s-o prepari în cantităţi mari, că ea e perisabilă, şi-n a treia zi o dai la porci). Deci, boabele de mei se zdrobesc, se pun într-o oală de 10 litri (cu doar 8 litri de apă), se fierb la foc mic cam 5 ore şi se obţine o pastă. Totul se lasă acoperit la căldură, până a doua zi. Se amestecă apoi şi se adaugă drojdie; după încă o zi e fermentată, ce mai, şi se strecoară (dacă-i prea groasă, subţiaţi-o – că apa-i la discreţie!). În laptele cenuşiu/maroniu se pune zahăr (cam 200 gr), se amestecă iar şi se bagă la rece. Repet, nu o ţineţi mai mult de două-trei zile! (da’ e atât de gustoasă & răcoroasă, încât la mine nici o zi nu rezistă cinci litri de pansament stomacal natural! hai, lăsaţi mirarea şi treceţi la preparat, scoborâtori din Isarlâc!…).

Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.

Text din arhiva Bogdan Ulmu (1951–2016), reprodus fără intervenții editoriale, cu ortografia și punctuația autorului.

Trimite textul mai departe
Cum citez acest text

ULMU, Bogdan. „Braga, o răcoritoare din vremurile normale”. În: Arhiva Bogdan Ulmu [online]. Aprilie 2012. Disponibil la: https://bogdanulmu.eu/braga-o-racoritoare-din-vremurile-normale/ [accesat 01.11.2026].

Data publicării este cea din arhiva autorului. Data accesării se completează automat.

Textul anterior
Textul următor