Chiar, știți ce-i mișmașul? O să rîdeți, dar e echivalentul șprițului (vin amestecat cu apă/sifon): Mița Baston cere un mișmaș, în prima variantă a piesei D-ale Carnavalului și continuă „de fapt, mai mult m-aș, decît miș!”.
Cum lumea era pudică, pe-atunci, replica a fost cenzurată…
*
Recent, la Oslo, am cerut într-un restaurant de lux, chiar din centrul Capitalei, un steak de balenă. Recunosc, nu mai consumasem așa ceva.
În așteptare, am cerut un Akevit mare (tăria lor națională, un fel de whisky din cartofi, tare, plimbat pe mări și oceane șase luni, în butoaie în care a fost sherry; uitasem că norvegienii nu înțeleg ce-nseamnă mare!): am primit unul mic (40 ml.); am rugat o colegă să mai ceară unul mic, că mie nu-mi mai dădea…mai rău ca la ruși, dar mai bine ca-n Dubai.
Balena – decepție! O carne neagră, deloc apetisantă, și un gust banal, de…ficat de vită. Noroc cu garnitura, care era calitativ superioară.
*
Cele mai scumpe sortimente de vin: Bourgogne – 11. 000 euro sticla; Mosel – 5.270 euro; Douro – 2.335 și lista continuă, firește.
Un amic mi-a povestit c-a fost într-un restaurant cu brand, din București și-a dat …2.000 de lei pe-un vin de Chile, obișnuit.
Mde…obrazul subțire…
*
Am primit cadou doar 50 de grame din cea mai scumpă cafea din lume, Kopiluwak, produsă în Indonezia. Procedeul obținerii este aproape incredibil și neigienic: un animal numit civeta de palmier (un fel de maimuță) îngurgitează boabe de cafea verde, atent selecționate și cînd le elimină, nedigerate complet, niște culegători cu stomacuri tari le usucă, le prăjesc și le rîșnesc.
Nu fără mici ezitări, am băut cîteva cafele din acestea. Bune, dar nu deosebite. Oricum, nu justifică prețul și eventualul disconfort stomacal…
*
O firmă care procesează curcan se numește – cum altfel? – Peneș.
Propun ca să se extindă aceste onomastici interdisciplinare: carnea de porc să fie ambalată de firma Orwell, cea de vită – Gandi, calul – El Zorab, iar ouăle – Ion Barbu; măcar Arghezi…(„zi de zi îmi faci cadou, puică galbenă, un ou!”).
Ar fi și amuzant, și instructiv, nu?!
*
Într-un market de proximitate am văzut, în galantarul de la patiserie, denumirea PSTEUTE. După ce m-am chinuit să decriptez, am dedus că era vorba de pateuțe.
I-am semnalat vînzătoarei eroarea de culegere: a dat din cap nedumerită și a plecat (era depășită intelectual).
Timp de un an jumate, eticheta a rămas neschimbată. Eu ceream, de-al dracului, psteute: vînzătoarele înțeleseseră jocul și-mi dădeau pateuțe.
Cîteodată comoditatea este supremă. Sau incultura?
*
Văd pe un raft, în alt market, o votcă necunoscută, Green mark. Tot pe etichetă mai este precizat „marca de vodcă numărul 1 în Rusia”.
Am încercat-o: nu părea. Cine dă asemenea calitative? Cu ce drept? Și mai rămîne falsul și nepedepsit! Hm…