Shylock – eroul principal al piesei lui Shakespeare(1597) NEGUȚĂTORUL DIN VENEȚIA.Este cămătar, evreu și(aproape logic,) arghirofil. Are avere, dar, ca și Harpagon, ori Hagi Tudose, viciul îl alungă din jurul fericirii și -al plăcerilor cotidiene. Partea proastă e că suferă și cei apropiați!(fata lui, Jessica, spre exemplu).Mai are, accentuat, complexul străinului.
Intrînd într-o dispută cu negustorul venețian Antonio, el acceptă să-l împrumute, cerîndu-i ca dobîndă un lucru terifiant: un funt(pfund) de carne din trupul său(mai exact, inima)! Amîndoi, mai ales împrumutatul, bănuiesc că nu se va ajunge pînă acolo. Dar se ajunge! Pentru această crudă pretenție, evreul e pedepsit de pronia cerească la fel de crud:fata îi fuge cu un creștin, luîndu-i și o importantă parte a averii sale…
Spre deosebire de alți avari ai literaturii dramatice universale, S. este EVREU! Deci, de două ori urît – în lumea intolerantă a secolului (și locului) ales de Will. Replicile au o încărcătură periculoasă:”Dar oare un evreu n-are ochi și el?”…sau „Cît îl urăsc, fiindcă e creștin!”…în fine:”Cînd un evreu îl nedreptățește pe-un creștin, cum îi răspunde acesta, în smerenia lui?! Prin răzbunare!(s.n.).Cînd un creștin îl nedreptățește pe un evreu, cum să răspundă acesta? Tot prin răzbunare, urmînd pilda creștinului!”.Umilința cheamă umilință; disprețul cere dispreț. Iar jurămîntul nu afost impus, ci liber consimțit!
A.Manea se-ntreabă, ca noi toți, dealtfel:cum poate arăta S. pe scenă? Răul din el e departe nu doar de bine, ci și de frumos! Otrava din adîncurile sale depășește umanul. Și-atunci, ținînd cont și de precizia calculelor, de creierul lui ce pare electronic, Manea hotărăște, temerar:”Mă gîndesc să-l transform pe S. într-un…computer!(s.n.) Ce mare satisfacție vom avea cînd, strîns cu ușa în cadrul propriei sale logici neiertătoare, se va auto scurtcircuita”.Și-n final, toate calculatoarele de pe scenă se vor arde, iar oamenii(adică personajele, adică actorii)vor veni la rampă, privind senini publicul în ochi. Impre cizia, nsiguranța, fragilitatea, înving raționalul, precizia, calculul terifiant.E un punct de vedere incitant, meta-Shakespeare…
Revenind la piesa lui Will:cămătarul se preface pînă la sfîrșit, că nu înțelege de ce e blamat:doar el pune-n practică „ticăloșia” învățată de la cei care-s de altă religie. Părăsit de fiică(rușinată de religie, dar și de tată!), S. se avîntă pe panta oprobiului public total, vrînd proces, judecată corectă și refuzînd soluțiile de compromis, cum ar fi amnistierea datornicului. Ghinion, pierde procesul, învins de inteligenta și speculativa Portia, îmbrăcată-n straie bărbătești (în paranteză fie spus, Aureliu Manea a făcut o adevărată pasiune pentru eroină:”Portia va face dreptate. Și încă ce dreptate! Ne vom îndrăgosti cu toții de ființa ei și vom medita în tăcere, ani și veacuri, despre cum ar arăta lumea în care legea va fi reprezentată de o femeie.”(s.n.). Unul dintre shakespeareologi, J.Dower Wilson, consideră că această cronică dra matică a realității de-atunci ar fi „prima” în care autorul s-a realizat pe sine,”în toată puterea cuvîntului”(1932).De altfel, în istoria spectacolului național, e printre primele texte incluse-n repertoriu de Millo și Nottara! Alte montări interesante:cea a lui Trevor Nunn (cu Henry Goodman); la noi, S.Comănici(în regia lui I.Vișa, la Botoșani)și C.Dinu lescu, la Teatrul Evreiesc(mizanscena – G.Gonța).
Anecdotică/Glose:Delicatețea subiectului l-a făcut rar reprezentabil; sau, partizanal montat(de antisemiți, spre exemplu); de artiștii lui Goebbels, în 1943, cu Werner Kraus (montarea cerînd, desigur,”soluția finală”). La polul opus, peste decenii, Peter Zadek încerca să-și oblige publicul să se căiască pentru gîndurile(mărturisite, ori nu), antisemite.
Și cunoscutul dramaturg A.Wesker a folosit subiectul într-o piesă care aduce mai puține noutăți decît ne-am fi așteptat.
Fragment din volumul „Mic dicționar de personaje din teatrul românesc & universal” de Bogdan Ulmu (Editura Timpul, Iași, 2002).
