Faust –unul dintre cele mai importante personaje ale literaturii universale,consacrat de Goethe.Despre anul scrierii & publicării ,de data aceasta este mai complicat să vorbim:FAUST,amplu poem dramatic în două parți,a fost migălit de marele gînditor timp de…șase decenii! O viață!(poate chiar două, dacă ne gîndim că Buchner sau Rimbaud au murit în jurul vîrstei de 20!).
„…Mitul central al tragediei are în vedere și un vag periplu istoric,ce se luminează pe măsură ce se apropie de dimensiunea timpului nostru.Nu e greu de urmărit cum rebelul F. , sub puterea Diavolului,a înfrînt constrîngerile etico-religioase ale lumii absolutiste;întreaga acțiune sintetizează setea de cunoaștere a Renașterii,poziția protestatară a omului Re formei,precum și preromantismul pregătitor al curentului Sturm und Drang,anunțînd premizele ideologice din care se va dezvolta civilizația modernă.Toate aceste analogii repetate pun însă în evidență desenul unei teme ce devine apologetică prin modul cum va fi pre luată,în cele din urmă,de trîmbițările viitorului :căci,s-a spus pe drept cuvînt,F.și-a meritat mîntuirea atunci cînd și-a lămurit sieși, pe deplin, semnificația Faptei în favoarea semenilor”(M.Moroianu,MARII DAMNAȚI).
Modelul lui Goethe a fost, cum se știe,un alchimist din secolul XV,din Wurtenberg.A studiat și magia și un pic de medicină.Eroul a fost popularizat în mai multe cărți care cir culau prin tîrguri & bîlciuri.Traduse-n engleză, au ajuns la cunoștința lui Cristopher Marlowe,care a introdus motivul în dramaturgie :TRAGICA ISTORIE A DOCTORULUI FAUST(1600).Piesa lui Marlowe nu e diferită,ca mesaj,de cea a scriitorului german :și aici o mul de știință rîvnește la posibilitatea de-a trăi supremele voluptăți ale vieții,la clipa de extaz căreia să merite să-i ceri „rămîi!”.Și aici apare Mefisto – implicit,pactul cu diavolul :în schimbul sufletului,F. primește aproape un sfert de secol de libertate totală.E invizibil și gustă din tot ceea ce știința nu-i permisese;trăiește plăcerea în cele mai ascunse profunzimi.Și el ar vrea ca,spre finalul celor 24 de ani,timpul să încremenească.Dar nu e posibil :diavolii vin la timp și-i iau sufletul…
Și Lessing a fost preocupat de subiect(în 1759),dar nu au rămas de la el decît fragmente de piesă.Și dacă tot vorbim de circulația mitului înainte,în timpul,sau după Goethe, să amintim, în treacăt,scrierile unor G.R.Widman(1599),J.Stranitzky(1715), A.Bauerle (1817) , Tieck, Chamiso,Grillparzer,Grabbe(care-l confruntă cu alt mit,Don Juan!),Lenau,Valery, Thomas Mann,Bulgakov,M.Zarins,V.Eftimiu,T.Mazilu,P.Everac…(peste 14.000 de titluri!).În muzică i-a inspirat pe Wagner,Schumann,Liszt,Arrigo Boito,Gounod,Berlioz.
În jurul lui 1770,Goethe dă prima formă a marelui poem :URFAUST.În 1790 completează versiunea cu alte cîteva fragmente.În 1808 apare Primul Faust,iar postum(1833),Al doilea Faust.
Poemul începe cu nemulțumirea savantului :vrea mai mult.Vrea cunoașterea absolută.De aceea cheamă Duhul pămîntului(Erdgeist).Acesta nu-l ajută :”Tu semeni duhului ce-l înțelegi/nu mie!”.Disperat,se gîndește la sinucidere – nădăjduind că-n lumea de Dincolo va afla ceea ce aici, i se refuză.Mefisto exploatează momentul crizei :urmează pactul.Mijloc de autodepășire.De avansare-n cunoașterea vieții,a esenței existenței – care nu se poate trăi în laborator :”Ah,două suflete-s în mine!Cum se zbat,/În piept să nu mai locuiască împreună!”-mărturisise F., înainte.Vrea o viață nouă. ”La început,voi pune fapta!”.Ăsta-i noul drum . Dar,deși îi cere Diavolului „vîrtej,plăceri dureroase”,noi senzații, voluptățile amorului și-ale vinului, nu-i sunt de-ajuns.
În partea a doua,peregrinajul prin lume continuă.Are remușcări,aflînd de moartea Margaretei(o fată lipsită de cultură,care l-a captat teribil la-nceput;dar,după o vreme,realizează că dragostea ei era doar o infimă parte din ceea ce visa);duhurile blînde poposesc lîngă el și-l li niștesc.Revigorat,pornește iar ,spre „suprema existență”.Caută frumosul absolut – așa ajunge la Elena din Troia!Se căsătorește cu ea în Infern și au chiar un copil,Euphorion!Dar acesta moare și Elena dispare.
Din nou singur,obține o victorie armată,salvînd tronul împăratului.E recompenat cu un teren mare,pe care-l va transforma într-o țară prosperă și fericită,cu locuitori senini.E timpul să se simtă și el fericit :”O,clipă,ești atît de frumoasă!Rămîi!”,cere el acum,imposibilul.Dar regula jocului e draconică :Mefisto sosește, pentru a-și primi ofranda.
Dumnezeu nu-l lasă :trimite îngerii să-l protejeze.Ei duc sufletul lui F. în ceruri,unde se aude cîntecul Margaretei…Abia acum căutările faustice încetează.Eroul trece Dincolo cu cugetu-mpăcat…
Cum s-a mai observat,împreună cu Mefisto, F. împlinește omul din celebra gravură a lui Leonardo :apolinicul și dionisiacul.Pozitivul și negativul.Omul superior și cel decăzut.Ei se alcătuiesc. ”Tragicul deriva pentru Goethe din amenințările ce puteau primejdui și înfrînge ,dinăuntru și din exterior,acest suflet individual,care însemna în ochii lui ,unitatea ultimă, valoarea ultimă,dată prin existența însăși;el este eul și ființa.Culminînd în FAUST – cea mai mare monadă și entelehie ,dezvoltarea sufletului individual și primejdiile ce-l amenință constituie o temă a creației poetice goetheene,cheia descifrării sensurilor lumii” (Fritz Martini). Iar Jean Paul numea URFAUSTul „un Shakespeare postum”.
Glose: În teatru,practic, poemul nu poate fi reprezentat,integral – ar trebui,pentru aceasta, mai multe seri și mai multe trupe,ca să acopere numeric uriașa distribuție & figura ție.Totuși,rar,undeva,pe glob, un temerar încearcă să sfideze dificultatea aventurii(pre zentînd părți din capodoperă,ori rezumate semnificative) :Adolf Wilbrandt,Otto Devrient, apoi Max Reinhardt în 1909 și 1911,la Deutsches Theater (Berlin) ; tot aici,mult mai tîrziu,Fred Duren;apoi marele Brecht,care a considerat URFAUST o piesă la fel de fascinantă ca și întregul poem („U. are dreptul la viață proprie și pentru că aparține ,la fel ca ROBERT GUISCARD a lui Kleist,ori de WOYZECK-ul lui Buchner,unui gen de fragmente care nu sunt ne-isprăvite,ci capodopere,admirabile zvîrlituri-s.n.-de schiță!”); mult mai tîrziu,spre exemplu, marele I. Bergman,în 1959,la Londra; Hansgunter Heyme,la Koln,în 1975;Ernst Busch ; Thomas Langhoff,în 1979,cu un grup de studenți germani(reluat în 1982 ,în holul de la Volksbuhne); Klaus Michael Gruber,în 1982,care l-a atras și pe marele Bernhard Minetti în ambițiosul proiect (la Freie Volksbuhne,Berlin) :un bătrîn cu rucsac în spate,”palpînd” dru murile cu o creangă de copac uscată,din ce în ce mai obosit,aproape orb la sfîrșit.
Pe afișul montării din Wroclav cu TRAGICA ISTORIE A DR. FAUST se putea citi o precizare interesantă : ” Cuvinte de Cristopher Marlowe și scenariu de J.Grotowski” (1965) ! Iar în 1969,în Italia,a avut loc premiera operei VOTRE FAUST de H.Pousseur,libret- Michel Butor.Libretistul a declarat că lucrarea sa rămîne „deschisă”,mereu modificabilă, vrînd să reîn vie tradiția…Commediei dell’Arte!
La noi,capodopera lui Goethe a văzut lumina scenei,la Național,în 1925 :în rolul titular,G.Vraca.Deși tînăr, actorul – susține critica epocii – realizase mai bine perioada de bătrînețe a personajului :”Ne-a plăcut dl. Vraca în prima parte a rolului său,atunci cînd îl înfățișează pe doctor gîrbov,purtînd pe umeri povara unui lung șir de ani,iar sub fruntea bom bată și brăzdată de cute,bagajul unei atît de vaste culturi.Ne-a plăcut mult vorba răspicată a dlui.Vraca,atitudinea demnă și înnobilată a savantului care a îmbătrînit pe filele cărților de știință.Ne-a plăcut tonul calm cu care spune versurile.Ne-a plăcut glasul domniei sale cald.O dată masca bătrîneții dată jos,domnul Vraca a rostit versurile tot cu căldură,dar nu tot cu atî ta convingere”(Paul I.Prodan,VIITORUL,22 septembrie 1925).Șapte ani mai tîrziu era montată și la Cluj,pe scena Naționalului.
De asemenea, regizorul V.I.Frunză anunță, de aproape un deceniu,proiectul.Să sperăm că-l va finaliza cîndva!
S-a reprezentat la noi , la Cassandra,în deceniul șapte, textul lui Marlowe(regia : Const.Marinescu); aceeași piesă a fost realizată la televiziune de Letiția Popa,în 1971,cu Dan Nuțu;iar în ultimele decenii, URFAUST(la Teatrul German din Timișoara,cu Peter Schuch,în regia lui Otto Lang-1973),ori versiuni prescurtate ale capodoperei.O variantă cu măști și marionete, fără text,a propus Cristian Pepino(PLAY FAUST,la Teatrul Țăndărică).Tot una pentru marionete a realizat la Iași,cu studenții,tandemul Ana Vlădescu/Arnold Landen.La finele lui 2002,într-un efort temerar,demn de stimă,regizorul bîrlădean Dorin Mihăilescu a propus și el un FAUST(partea întîi),combinație actori/păpuși,cu Marcel Anghel în rolul titular.
Motivul a inspirat și cineaștii : G.A.Smith(FAUST ȘI MEFISTO-1897),Murnau(FAUST-1926),Rene Clair(FRUMUSEȚEA DIAVOLULUI-1949),Claude Autant –Lara(MARGARETA NOPȚII-1955),Istvan Szabo (MEFISTO-1981) și I.Popescu-Gopo(FAUST XX-1966).
Fragment din volumul „Mic dicționar de personaje din teatrul românesc & universal” de Bogdan Ulmu (Editura Timpul, Iași, 2002).
