…după cum bine ştim, şade un voinic vagamente supărat. E dreptul lui!
Deranjant este faptul că, numitul culturist instigă la emigrare: sub pretextul că mândra sa s-a măritat cât a fost el înstrăinat (concept ce place teribil existenţialismului!) părăsitul vrea să plece naibii undeva unde-s „munţi de piatră seacă”(ergo, Elada, ori Nevada).
Debusolat, stingându-se-n el soundul buciumului strămoşesc, ori aroma indimenticabilă a mămăligii cu lapte proaspăt muls, voinicul afirmă în mod scandalos: „doru’ nu mă ţine-aici,/zău, zău, zău!”. Dacă ar fi citit memoriile şi amneziile lui Talleyrand, ar fi aflat că „patria nu se ia pe talpa pantofului!” (chiar şi când porţi cizme).
Deşi pansează sub cetină tot verde, acest tânăr cu IQ redus va avea o soartă uscată, cum au avut-o toţi martirii exilului (Ovidiu, Chiriţa Bârzoi, Aristide Buhoiu, Cristi Chivu ş.a.). Acest Rambo mioritic va descoperi cândva că dragostea „n-are leac/decât ochii care-ţi plac!”.
Dar va fi prea târziu – zău, zău, zău!…
Din schițele umoristice pregătite de Bogdan Ulmu pentru rețetarul său ludic (2012).
