Băi fraţi bucătari, desigur, nu ştiţi cam cum se mănâncă drăcovenia aiasta: exact, o să v-o descriu eu, imediat…
Calamarul este un fel de caracatiţă (sepie); eu găsii chiar, zilele trecute, unul necurăţat, în care, când am băgat cuţitul, m-a împroşcat cu cerneală! Dar noi nu pentru asta îl iubim, pe acest pui de mare…
Aşadar şi prin urmare: după ce aţi curăţat bine calamarul (fruct de mare care se găseşte azi prin supermarketuri), clătiţi-l în multe jeturi de apă rece pentru a vă asigura că are culoarea alb-violacee (şi nu roşie ori maronie). Apoi, aruncaţi-l în apă fierbinte, îndoită cu vin sec şi tare. După ce a fiert, pehlivanul, în ăst sos, cam juma’ de oră, scurgeţi-l bine şi tăiaţi-l fideluţă (cam 4 milimetri). Lăsaţi-l la răcit într-un litru de vin alb, în care aţi pus nucşoară pisată. Şi dacă aveţi prin casă, oleacă de coniac foarte bun.
Restul de coniac beţi-l fără scrupule şi, separat, faceţi un pilaf scăzut cu ciuperci, ceapă, ghimbir, piper, cimbru şi usturoi. Când este gata şi pilaful cu ciuperci şi ceapă, faceţi grămăjoare de calamar şi orez şi puneţi-le la cuptor pentru 20 de minute. Presăraţi deasupra nişte pătrunjel tocat mărunt, cu mărar. După, aruncaţi-vă pe un Aligote rece şi o să vedeţi că, în general, nu-i rău să trăieşti.
Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.
