Sub acest titlu, Ioana Pârvulescu a antologat amintiri și rețete ale unor cunoscuți oameni de litere și teatru, din elita culturală a ultimelor decenii. E de-ajuns să citez cîteva nume (în ordinea din volum): Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Livius Ciocârlie, Neagu Djuvara, Oana Pellea, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Andrei Pleșu ș.a. E o carte care se citește cu plăcere, mai ales dacă ești și intelectual, și stai (uneori) și la cratiță.

            Sintagma din titlu poate părea unora, derizorie: ce, adicătelea, intelectualii ajunseră la cratiță, precum gospodinele banale și bucătăresele de doi bani? Păi eu cred că Păstorel a lămurit demult falsa dilemă, spunînd că „și bucătăria e o artă, atunci cînd bucătarul e artist”. Într-o carte publicată acum 14 ani (Spectacolul gastronomic, Casa Cărții de Știință, Cluj) antologam și comentam pagini celebre din mari scriitori, dedicate culinăritului. Ceea ce face inteligenta și mereu surprinzătoarea Ioana Pârvulescu, aș putea spune că merge-n continuarea demersului meu mai puțin cunoscut.

            Volumul apărut la Humanitas este captivant nu (doar) prin rețete, ci și prin felii de viață, amintiri, observații șocante, pagini de jurnal – care sub pretextul rememorării situațiilor gastronomice, a unor savuroase scene familiale din jurul mesei, pune-n discuție cazuri uneori grave, istorice, cazuri-limită sau anecdotică inubliabilă.

            Pe lîngă notele și portretele Ioanei Pârvulescu, volumul mai conține ilustrații originale semnate Mihail Coșulețu și douăzeci de aforisme ale lui Brillat-Savarin, unul din patronii gastronomilor din toată lumea, celebru prin Fiziologia gustului.

            Dacă ar fi să spun ce m-a cucerit, dintre cele douăzeci de intervenții scrise, firește că aș cita (aproape) întregul cuprins al lucrării. E drept, unele confesiuni m-au dezamăgit; altele, m-au uimit prin percutanță. Oameni de la care așteptam surprize și…nașteri de voluptăți, m-au lăsat în anticlimax. Alții, care nu anunțau nimic spectaculos, m-au uluit prin ineditul povestirii și profunzimea analizei.

            Adriana Babeți, cu antecedente în literatura de gen, dedică proza sa supei de găină, „Opera Magna a gustului, Rețeta cu majusculă, remediul de aur, elixirul, bunătatea absolută”; cea care i-a marcat copilăria și i-a oferit, ulterior, firul roșu al voluptății culinare. Am trăit și eu în Timișoara, peste un deceniu, și m-am obișnuit cu vocabularul amestecat (româno-germano-maghiaro-sîrb) al locuitorilor de pe Bega. Intervenția Adrianei Babeți mai are, deci, și meritul de-a ne delecta cu un idiom  aparte, plin de sonorități ciudate, adunate din varii graiuri …temeswariene…

            Emil Brumaru readuce în proză, fixațiile sale de poet: amintirile încep din clasa a șaptea, cînd o profesoară gravidă își odihnea sînii pe catalog. Poetul i-a privit ofranda mamară cu atîta poftă hulpavă, încît biata femeie s-a speriat și l-a dat afară din clasă. Mai tîrziu, un psihiatru l-a diagnosticat cu „sindrom de ablactație”.

Alt amănunt oarecum amuzant: student în anul IV la medicină, bolnav de TBC, a citit, un an întreg, numai…cărți de bucate! (în frunte cu regina cărților de gen, nemuritoarea Sanda Marin – nume care apre incredibil de des în antologie, amintindu-mi că prima carte de bucate descoperită în biblioteca mamei era, firește, aceeași Sanda Marin, cu o prefață de Păstorel).

Adriana Bittel are o povestire fără mari apetențe culinare. De altfel, pe lîngă o rețetă banală de crap rasol, emite o frază care o descalifică în calitate de antologată aici: „Cînd nu știi cît timp ți-a mai rămas, poate e păcat să-l consumi cu ceva ce ajunge la closet”. Brrrr!!!! Cumplită, atipică îngîndurare!

Sub așteptări amintirile lui Mircea Cărtărescu: propune rețete la …mîncare de gutui și găluște cu marmeladă. N-are feeling pentru subiect, ce mai!

Atunci, de ce-l mai antologhează, bre?!…

În schimb, Ana Blandiana glosează pe marginea temei în volute minunate, dînd frîu liber considerațiilor socio-politice: vorbind de perioada 80-90, afirmă: „dacă mizeria n-ar fi fost atît de sinceră și de fără soluție, ți-ai fi putut imagina că a fost creată anume să deturneze gîndurile oamenilor de la libertatea creatoare a spiritului critic spre obsesia supraviețuirii fizice: să ai ce mînca, să nu fii ucis. Iar această imaginație nu e deloc exclus să fi fost mai aproape de realitate, decît de absurd”.

Cartea, repet, este savuroasă. Pentru aomeni care vor/știu să mănînce; și pentru alții, care sunt ahtiați după memorialistică. Se completează, nu?!…