Motto: Si non e vero…
Deceniul opt. L-am cunoscut bine pe un actor fără nume sonor – Titorel Pătrașcu. Nu a auzit multă lume de el; deși era un interpret excelent. Dar, n-avea noroc. Cred că nici studii.
Cu toate acestea, trăia un vis irealizabil: să ajungă în București, lîngă mama sa. S-o poată îngriji. Ar fi dat orice, pentru asta!
A jucat pe mai multe scene din țară – Constanța, Petroșani, Bacău, Bîrlad. Avea un dușman de moarte – regizorul C.D. – care l-a …vămuit de multe ori, pretextînd că-l aduce-n Capitală.
Deși era mai în vîrstă, ne-am împrietenit. Am încercat să-l ajut, dar n-aveam cum: avea un aer perdant, care nu dă bine în București…și o lipsă de relaxare care-i îndepărta pe convivi.
Drama (chiar tragedia!) lui a apărut pe acest fond, al disperării: într-o seară, la Bîrlad, se juca o piesă a lui D.Solomon, Iluzia optică. Cum erau mulți oameni de teatru în zonă (participanți la Festivalul umorului de la Vaslui), vreo doi-trei au venit la teatru (printre ei, și autorul). Un coleg al lui Titorel n-are de lucru și-i spune actorului că-n sală este nu doar Solomon, ci și Beligan, directorul Naționalului bucureștean, care a venit special să-l vadă, în vederea unui transfer la București.
Titorel a ajuns în pragul infarctului. A jucat normal, o perioadă, dar după o jumătate de oră, a-nceput să joace gros și să rostească replicile cu gura…strîmbă. Colegii-i șopteau „fii mai firesc! Nu îngroșa!”, dar bietul histrion interpreta din ce în ce mai greu…
Noroc cu Geo Costiniu care stătea în rîndul întîi și a realizat ce se întîmplase: Titorel făcuse hemiplegie! De la emoții, din disperarea de-a juca magistral, să-i placă Directorului Naționalului care, mai știi…
Spectacolul s-a suspendat. Un medic din sală i-a acordat nefericitului un prim-ajutor. A apărut Salvarea și l-a dus la spital, la Iași. Cariera sa actoricească s-a încheiat, prematur.
Peste trei luni, Titorel era pensionar, în București. M-a sunat. M-a invitat la el, undeva, în Balta Albă. Stătea cu o doamnă modestă, care-l îngrijea. Vorbea greu, dar înțelegeam ce dorea să comunice. Mergea involuntar caraghios, deși el era mîndru că poate merge!
După cîteva luni, s-a stins din viață. Un om cumsecade și un actor meritoriu. L-a costat visul stupid și irealizabil de-a ajunge actor în București. Punct.
