Supa-i bună oricând – iarna, vara, cu condiţia să fie bine făcută; şi să ştii ce vrea consumatorul de la ea. Acum douăzeci de ani, par egzampl, am păţit un tărăboi cu o doamnă evreică, în Timişoara, fiindcă aruncasem o roşie în supa de gâscă. Sacrilegiu, tată!… Altădată, un domn sobru, fost colonel de securitate, a strecurat şi el o lămâie în supa cu găluşti (de era să divorţeze nevasta). În fine, prin anul ’75–’76, un amic din Bucureşti (Michi Boruzescu, fratele scenografului) s-a ales cu un făcăleţ în cap de la Mandea, deoarece aruncase la chiuvetă un consommé de conopidă la care lucrasem cinci ore (derbedeul crezuse că-n oală era apa cu care o înmuiasem după gătire…): ce vreţi, şi-n bucătărie se petrec crime & greve, nu doar în viaţa socială/politică…
Azi vă propun o supă minunată & simplă (adjective pe care rar le veţi mai găsi în cărţile de bucate serioase): PARMANTIER. Dacă aveţi patru persoane invitate la masă, scăpaţi ieftin cu: supă de pasăre din pliculeţe (patru cuburi pentru doi litri); 800 de grame cartoafe; o litră praz; o ceapă mare; 100 ml smântână; 100 gr unt; un fir de pătrunjel; sare & piper. Cine vrea neapărat, poa’ să pună-n final şi nişte caşcaval ras.
Se începe (ştiţi lecţia deja!) cu… băutul – un vinars Jidvei e minunat. Se taie cartofii cuburi, prazu’ idem, ceapa se toacă, apoi toate se călesc o ţâră; se aruncă într-o oală şi se toarnă peste ele supa fierbinte de pasare (din cuburi Knorr sau Maggi). Se fierbe cam o juma’ de oră, la foc timid. Se ia de pe foc şi se pasează totul. Se pun condimente şi se lasă în castronul de porţelan, moştenit de la străbunica.
Se mai trage un jinars d’ ăla hrănitor & aromitor, apoi, când se serveşte, se pune smântână pe fundul farfuriei; abia apoi se toarnă supa fierbinte! Deasupra, caşcaval ras ploaie, piperiul alb (că e fin) şi o frunză de pătrunjel pe care miopii îl vor confunda cu trifoiul cu patru foi…
Vreţi şi crutoane? Nu vă obligă nimeni să nu le aruncaţi în finală, sfârâinde, pe suprafaţa alb/gălbuie, aurie şi puioasă, a mării liniştite Parmantier.
Ce se bea? Păi, după o juma’ de oră de la grătarul zupei, un Sauvignon Blanc Perla Târnavei din 1992. Se poate asculta, în surdină Haydn, şi se poate visa la Lolita lui Nabokov, într-un efort interdisciplinar admirabil…
Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.
