Acum doi ani, auzind că mă duc pe litoralul bulgăresc (după ani de zile la Vila Scriitorilor din Neptun, unde vedeam zece scriitori și cincizeci de socrii/soacre, cu nepoței), un coleg de la facultate mi-a zis, știindu-mă gourmet: „mergeți la restaurantul acela celebru, în care se servesc cele mai proaspete scoici!”. Mi-a mai spus că e la Kavarna, nu departe de granița cu România.

Înnebunit de poftă, am căutat Kavarna (noi stăteam la Albena). Am găsit-o, nu chiar ușor (Bulgaria are o problemă gravă cu indicatoarele rutiere!). Ne-am gîndit unde poate fi paradisul scoicilor. Am găsit un local minunat, dar era clar că nu despre el e  vorba. Fiindcă ni se spusese că e un mic golf, acolo. Nu-l vedeam. Am plecat dezamăgiți – nu-l găsisem.

Anul acesta, aflînd că merg iar în Bulgaria, la Nisipurile de aur, amicul Cristi Chilom repetă invitația: „Mergi la Golful melcilor, deși acolo …nu-s melci, ci scoici. E între Balcik și Vama Veche”. Scîrț! Altă căutare dezesperantă…

Noroc că la Kavarna, în localul acela minunat (în care am mîncat calcan proaspăt și am băut un Riesling bulgăresc foarte bun) am găsit un chelner care o rupea-n românește și ne-a explicat cum se ajunge acolo: de la Kavarna mai mergi trei kilometri și cobori trei, pe o pantă abruptă. Localitatea se numește Dalboca. E celebră, ca dovadă că-n ziua în care am fost, într-o duminică la prînz, nu erau locuri, iar șirul mașinilor depășea cu mult parcarea oficială, mai multe fiind parcate în coastă, pe cîteva sute de metri.

Cînd s-a eliberat o masă, ne-am repezit ca disperații, deoarece doi ani am așteptat clipa asta. Am comandat scoici marinărești și un vin sec, de-al lor, bun și ieftin. Nici scoicile nu erau scumpe. Fiindcă erau pescuite chiar acolo, de niște specialiști care stăteau pe o sondă maritimă și aveau întinse zeci de plase. Investiție serioasă – cu fonduri europene – rapid amortizabilă, se pare.

Scoicile comandate erau aduse în vas de lut, cu capac, și se așezaseră într-un sos de usturoi și pătrunjel, minunat. Era picant, dar se compensau și n-a rămas una în vas, deși nu-s mîncău. Am gustat și niște brînză a la Șopi, tot în vas fierbinte de lut; e o brînză sărată, topită la tigaie, cu două ochiuri – modestă. Dar desertul a fost excelent. Bulgaria are vocația restaurantelor, majoritatea celor în care am fost (și am fost în destule, presărate pe toată întinderea litoralului) tinzînd către notele superioare. Oricum, scoici mai bune ca la Dalboca, n-am gustat pînă azi. Și faptul că ferma (cum îi zic localnicii) e destul de aproape de graniță, face ca majoritatea clienților să fie concetățeni de-ai noștri (de altfel, meniul este tradus și-n limba română).

Bref: nu pierdeți ocazia de-a savura scoici la Dalboca!