Am citit cu mare bucurie că la Lugoj, un oraș nici jumate cît Iașiul, un negustor ingenios a deschis un magazin de carne. Nimic nou.
Da, dar în acest magazin se vînd: file de piton, mușchi și labe de urs, steak de cangur, fîșii de pulpă de zebră…se mai cumpără struț, crocodil, antilopă…
Deși prețurile-s pipărate (între 60-100 lei/kg.), măcelăria are clienți. Ea poate fi un exemplu pentru alte orașe, mai mari, ale României…
*
„Shakespeare = piureul de cartofi: nu te saturi de el, niciodată!” (spunea un erou, într-un film).
Comparația, firește, șchioapătă; dar are și un soi de ludic… pasabil…
*
Radu Cosașu povestește în Dilema veche cum prin 88, la vagon-restaurant, un amărît a venit la masa lui și l-a rugat să-i împrumute …chiftelele, ca să-și poată comanda o bere. După cum unii știu, pe vremea lui Ceașcă exista o tembelă condiționare a vînzării; vrei o bere? Iei și două chiftele – atenție! – de pește. După cum lumea civilizată a aflat de mult, la pește nu se bea decît votcă & vin.
Dar mîrlănia mai avea un avantaj, pentru ospătarii de la Romvared: 60% dintre consumatori nu mîncau nenorocitele alea de bulete, și cei care serveau le mai vindeau de cîteva ori, după modelul curcanul lui Bârzoi din Chirița.
Altă condiționare a vremii, scrisă mare, deasupra ușii de la intrarea-n rîvnitul vagon: „Timp de servirea mesei – 50 minute”. Deci, dacă vroiai să călătorești pîn la destinație în acel compartiment, trebuia să comanzi de 3, 4, 5, 6 ori, în funcție de cît dura călătoria.
Exista și un avantaj: trenul era ieftin. Și consecutiv, un dezavantaj: era aglomerat! Am apucat vremuri cînd se circula pe vagon, pe scări și la spate, pe tampoane…mda!
*
Dacă mergeți de la Iași, spre Capitală, să nu opriți pentru masă la Cabana din Dumbravă, în Răcăciuni. Terasa arată interesant, fură ochiul – cum se zice – dar bucătăria și servirea-s groaznice! Fiindcă erau doar doi tineri pe post de ospătar (un el, o ea) așteptai cam 20 de minute să-ți ia comanda. Apoi, dacă-ntrebai ce coniac au, ți se răspundea Ballantine s. Ciorba de burtă era rece, iar omleta, veche. Am cerut o felia de lămîie la Alexandrion și n-a mai adus-o nici pînă azi…
Nu credeam că-n 2011 mai pot exista, pe drumuri naționale, cîrciumi atît de proaste!…