Depresii de călătorie: Anglia în fărîme


Am mai fost în Londra, acum doi ani, pe fugă: n-am reținut, vag, decît Turnul Londrei, Big Ben-ul, Ochiul Londrei, Palatul Buckingam, Scotland Yard-ul și multe drumuri cu metroul, epuizante, cu urcat și coborît mii de scări; cu inscripții utile pe trotuar, scrise trainic, cu vopsea, „look left” și „look right” (pentru cei care circulă cu mașina, precum românii, în sensul logic al drumului, avînd volanul în stînga).

            Am revenit în 2014, pentru mai multe zile, să-mi completez imaginea. Bine am făcut. Mai ales că am plecat direct din Iași, fără escală, economisind timp și bani. Am ajuns noaptea și am luat din gara Luton un autocar elegant, care-ntr-o oră ne-a dus în Capitala Angliei. Am mers pe jos la cazare, fiindcă era aproape de autogară. Hotelul avea renume (Best Western), dar am stat într-o cameră inadmisibil de mică. Mă rog, măcar era central.

            Hala de mîncare (Harrods): îți luau ochii toate, de la pescărie, la plăcinte, de la carne, la dulciuri, de la mezeluri, la ceaiuri. Erau mărci celebre care ofereau haine și pantofi. Nu știai la ce să te uiți. Ne-a luat ore-ntregi numai privitul! Am văzut un whisky de peste 33.000 de lire sticla! Mă rog, am cunoscut o altă Londră…

            Apoi am ajuns în Camden, un fel de bazar de suburbie, plin de mărfuri din cele mai variate, vîndute de negustori din toate continentele. Cu greu ne-am putut hotărî, și aici, ce să alegem: chiar dacă erau multe kitschuri. Am jucat și la păcănele:  cu ceva noroc, chiar! Ne-a surprins că se vindea iarbă fără jenă! Mda…

Seara, local thailandez, cu o rață excelentă, o tărie bună și o bere mediocră; dar după 10 vizite eșuate în restaurante chinezești, și după trauma Dubai, înveți să apreciezi un local care-ți oferă și de băut.

La teatru nu cred că aveam ce vedea în aceasta perioadă: multe musicaluri și prețul biletelor cam ridicat: poate data viitoare.

            Din Capitală, am luat alt autocar și am ajuns, în patru ore, la Taunton, un orășel de numai 12.000 de locuitori, foarte plăcut. Un hotel mult mai bun, la jumătate de preț, cu oameni mai liniștiți și mai calzi. Un pat confortabil. Seara ne-am plimbat prin orășel și m-am simțit bine, ca și-n Grein, din Austria: orașul mai mic e mai atractiv, pentru mine. Un steak de vită bun, o bere tip Guiness și un whisky excelent, inexistent la noi. Tineri veseli, dar nu gălăgioși. Nu ca la Londra. Și europeni (Londra era plină de afro-asiatici; în treacăt fie spus, se tot ferește Albionul de invazia bieților români și bulgari, dar imigranții din alte continente sunt oameni de bază, în servicii; nu alta este situația și la Paris; mă rog…).

            Ziua următoare am fost să vizităm Bristolul. Altă idee bună. De ce? Fiindcă am pătruns într-o epavă de vas celebru, din secolul XIX, în care toate încăperile erau ca acum o sută și ceva de ani, cu recuzita, mobilierul, chiar …oamenii care o serveau sau călătoreau (firește, manechine). Am regăsit pe vapor marinari, căpitani de vas, mecanici, brutari, pasageri eleganți, cai, vite, porci, oi…am văzut paturile în care dormeau (incredibil de mici!), bucătăria, wc-urile, restaurantul, sala mașinilor, magaziile de alimente etc. Arta detaliului era la înălțime! În brutăria vasului chiar am văzut…doi șoareci care se plimbau pe un raft. Apoi, am coborît pînă sub nivelul apei și am privit partea invizibilă a vasului, ruginită, în paragină. Am studiat, de-aproape, elicea și cîrma. Ce mai, un muzeu cum rar ai ocazia să vezi; un decor ideal pentru filme, chiar și spectacole de teatru cu subiecte marine/navale.

            În drumul de întoarcere, ghidul nostru, Andrei, a oprit la un han cu patină, cu sobă, cu felinare, cu mobilier de lemn vechi și cu o barmaniță simpatică. Am băut un alt tip de whisky necunoscut și alte mărci de bere, de asemenea, necunoscute. Cea mai izbutită zi de pînă acum, din Anglia…atît de plăcută, că n-am mai ținut cont de vremea mohorîtă și mereu pusă pe ploaie.  (va urma).