Cultura & cultura plantelor

Ilustrație pentru „Cultura & cultura plantelor”, text de Bogdan Ulmu: tichie de bufon, pană și călimară.

Cu toţii iubim plantele, mai ales de când am aflat că-s şi folositoare în vindecarea bolilor. Unele, însă, au şi ecouri livreşti, ceea ce înseamnă că, nu o dată, bând un ceai, îţi faci naibii şi cultura (ceea ce nu-i rău, că doar toţi vreţi să ajungeţi pe fotoliul din faţa lui Virgil Ianţu). Vă dau, cu timiditate de alcoolic (adică om care nu se-ncurcă decât cu derivate din unele plante) câteva sugestii de plafar & librărie, urmând ca dvs. să le verificaţi & plezirizaţi! (termenul plezirizaţi nu există în realitate; ceea ce înseamnă că ori eu sunt matol, ori că mi-a umblat Ananie Gagniuc în calculator)…

LEVĂNŢICA – are efect calmant pentru molii. A apărut în vechiul Levant, de unde şi etimologia & poezia: „Un prinţ din Levant, îndrăgind levănţica…” Uz extern, drept care-i place teribil lui Mircea Geoană…

MACUL – Soporific prin seminţe şi iritant prin culoare (taurii să nu-l vadă!). Se pune-n tăiţei, covrigi, raţe şi alte paste făinoase. Era floarea preferată a lui Mac Antoniu, a lui Mac Chagall şi-a Floarei Calotă.

MĂTRĂGUNA – Toxică, dă-o-n sărăcie! În Renaştere femeile-şi turnau în bazedoff picături de atropa bella dona, chiar şi cele deloc bele! (adică urâţele). Într-o piesa de Machiavelli, se spune că planta ar ajuta sterpele, epuizând viguroşii. Greu de verificat la vârsta mea, când nu-s nici una, nici alta…

NUCUL – nu-i rău ca bai din frunze, ori dulceaţă din fructe. Are un defect: scoarţa copacului nu-i comestibilă! Apare şi-n literatură (Nuca lui Odobac), şi-n romanţe (La umbra arborelui bătrân) şi-n filme (Nucu Păunescu). Poporul insinuează că nu-i bine să te culci pe o ureche, la umbra copacului, că-i reumatismatică, pârdalnica! Io zic că-n genere nu-i igienic să soileşti la umbra cuiva, căci nu ştii ce boli de piele are!

PELINUL – Amară soartă mai are şi dânsul! O ura marele savant Iorga (de când cineva scrisese „strofe cu pelin de mai/contra Iorga Neculai!”). Dar Păstorel iubea pelinul brumat, indicat după mielul aburind sau caşul fărâmat… Pe vremea lui Ceaşcă se bea în prostie pelinaş de 5 grade sau zmeurel de 4! Că lumea mai şi muncea, şi nu erau indicate beuturi normale… Poporul era frate cu pelinul de pe vremea daco-tracilor, de unde şi cântecul neaoş „brânză, barză, viezure Pelin beau, pelin mănânc/ noaptea pe pelin mă culc/muierea-n pelin o`arunc!”… În concluzie, pelinul era ceva care putea fi folosit oricând, în loc de orice altceva. Mai ales că Decebal, Deceneu, Deceneneanghelache şi alţi corifei ai epocii nu aveau de ales…

Bref: alături de câine, planta era prietenul credincios al omului…

PRAZUL – legumă fal(n)ică oarecum medicinală. Conţine fier vechi & calciu nou, fosfor neluminiscent & sodiu de rufe, celuloză comestibilă şi fibră atletică. E aliment de mândrie regională (Oltenia) şi inspiraţie dramaturgică – vezi piesa lui M. Sorbul Praznicu calicilor. Se face umplut cu forţa, cu măsline fără sâmburi, ori se rimează aberant, în spectacolele Casei Armatei din Constanţa: „Bâr oiţă la poiană/Bâr breaz bârlo-breaz/Mi se facu dor de praz/Şi de sărit un pârleaz”…

Prin regula de trei şi paişpe simple, putem deduce: dacă obraznicu haleşte praznicu; obrazul foloseste prazul (în activităţi cosmetice, de exemplu). Dar vorba unui gurist de la cenacul Flacara: „Decât pragmatic, într-o lume-n derivă/mai bine prazmatic, departe de colivă!”

SALCÂMUL – Floarea preferată a lui Mihail Sebastian (autorul romanticului Oraş cu salcâmi)şi a lui Nelu Danielescu (compozitorul minunatei romanţe „De ce nu vii când castanii şi salcâmii înfloresc?”

Florile de salcâm au un efect calmant, întrebuinţate, mai ales la prepararea umpluturii pentru clătite. Cei care le adună însă, devin nervoşi când trebuie să le numere. De aceea, în ultimii ani, se apelează mai mult la pensionari, care au sistemul nervos ceva mai puţin uzat.

SCORŢIŞOARA – Stimulează apetitul. Diminutivul este folosit de către soţi, când vor să laude scoarţa cerebrală a nevestelor. În artă a fost consacrată de Ţuculescu, pictorul splendidelor scorţişoare olteneşti…

SUNĂTOAREA – În afecţiuni ale ficatului face minuni. În teatrul clasic (Shakespeare, Moliere, Goldoni) sunătoarea apare sub formă de pungă, producând infarct arghirofililor: stăpânul lui Scapin, stăpânul lui Arlecchino, (la) stăpânul lui Gorki şi stăpânul Hagi Tudose.

URZICA – Conţine vitaminele A, B, C, E, O, R, U, V.

Nu are deloc vitaminele Q, X, Y, &, @, ~, #, $, W!

Din schițele umoristice pregătite de Bogdan Ulmu pentru rețetarul său ludic (2012).

Text din arhiva Bogdan Ulmu (1951–2016), reprodus fără intervenții editoriale, cu ortografia și punctuația autorului.

Trimite textul mai departe
Cum citez acest text

ULMU, Bogdan. „Cultura & cultura plantelor”. În: Arhiva Bogdan Ulmu [online]. Aprilie 2012. Disponibil la: https://bogdanulmu.eu/cultura-cultura-plantelor/ [accesat 01.11.2026].

Data publicării este cea din arhiva autorului. Data accesării se completează automat.

Din aceeași rubrică

Toate textele din „Umor”