Vreau să fiu bine-nţeles : respect durerea celor care pierd pe cineva drag. Eu însumi sunt un perdant tragic – am pierdut părinţii, mulţi prieteni dragi, şi o soţie minunată. Deci, ştiu ce-nseamnă durerea şi accidentul tragic…
Cu toate astea, ludicul din mine, neadormit, nu se poate abţine să nu remarce că, uneori, numele decedaţilor – scoase de prin ferparuri, sună…deloc sepulcral!…
Dau cîteva exemple, din mica publicitate a ultimilor ani : Iuliana Covor, Costică Porcişanu, Buricea, Bălăeţ, Liviu Mugurel Judeţ… iar la cei care mulţumesc pentru prezenţă, la cimitir, există o Versavia Caţighera, Nicu Pleşcoi, Vitalie Grasu, Nonica Păralb ş.a.
Iar într-o revistă literară de prin sudul Moldovei, apar nume ca Armanda Filipine, Menuţ Maximinian, Lorian Carsochie, Ramona Chinez, Artemiza Delia Asănache, Radu Fefceac, Alina Gabriela Capră, Petre Abeaboru ş.a.
La facultate, la Iaşi, aveam ca studenţi un Labă, Smîntînă, Pîrţac, Foamete, Suflet…
În arta naţională există şi o onomastică… brînziformă – actorii Brânzea, Caşcaval, Smîntînă, Smîntînică…
Onomastica? Pînă la urmă…act (involuntar) de creaţie, bre!
¤
După ce am băut vinul Conu’ Alecu (care mă ducea la Paleologu!), iată că am descoperit şi vinul Boier Bibicu (fireşte, cu trimitere la Caragiale).
¤
Într-o noapte mi-a venit în minte o parafrază simpatică : Tarzan şi Isolda…
¤
Ştiţi cine a fost primul bărbat care a constatat că e nevoie de o femeie în casă?
Desigur, Meşterul Manole!…
¤
Un actor cu care lucrez o piesă argentiniană, are un tic verbal : bădiţa. Cînd zice bădiţa Miluţă, ori bădiţa Vîlcu, mai merge.
Naşpa’ e cînd foloseşte sintagma bădiţa Sofocle…
¤
Am un prieten, la Brăila, care scoate o revistă de integrame şi umor – Mihai Frunză. Unele din definiţiile lui sunt delectabile :
”Uliţă – stradă pe care iarna, babele vorbesc în versuri; Nea – Alecu, care-n plină iarnă, tunde oaia şi berbecu’; Horn – motiv pentru care unii bărbaţi îşi găsesc soţiile-n pat cu un Moş Crăciun…negru.”
¤
A murit o actriţă dintr-un teatru moldav. De ciroză.
-„Bea?” – mă întreabă discipolul meu.
– „Nu!” – îi răspund. „Eu de ce beau? Ca să nu mor!”…