Lumea satului e plină de enigme. Nimeni nu şi-a pus, deci, până azi problema: cum de ghicea mândra când iese badea la cosit, ca să iasă şi ea la prăşit? Apoi, nimeni n-a subliniat candoarea, infantilismul lăudabil al eroilor: căci ei, în week-end, nu practicau nici pasionalul pasodoble, nici lasciva lambada, ci jocul „de-alunel” (de aici deducem că mirii erau retardaţi). Chiar dacă, vorba poetului, noi credem că alunelu’ s-a născut la sat, pare anacronic să fii nubilă şi să practici „alunelu’, hai la joc”! Mă rog…
Şi, culmea, analiza ne dovedeşte că ea e capul răutăţilor: platonică, „da’i ţine calea-n grădină noaptea, când e luna-n nori” (de unde putem deduce că lelea ieşea cam târzior la prăşit, din moment ce, în loc să doarmă, noaptea, aținea calea oamenilor gospodari). Tânăra suferea şi de ipocrizie (tartuffism rural); căci o întreabă, necruţător, peizanul, „dacă ziua eşti sfioasă, ce caţi noaptea la pârâu?” Acuzata nu răspunde (deocamdată): apelează la alt truc – îşi înroşeşte bujorii din aferenţii ei obrăjori…
Oricum ţăranul este un om de onoare: după ce şi-a căpătat fraga buzelor (poate chiar şi mura sânilor), o ia pe „victimă” de nevastă. Aveau pesemne, şi ceva avere (acţiunea se petrece înainte de colectivizare) şi poate beneficiau şi de un naş gen Năstase-patru-case (care putea să-i dea şi Nadiei Comăneci una, şi ţărăncuţei, că tot nu rămânea fără adăpost); cert e că „trei zile nunta a ţinut”. Ceea ce, să recunoaştem, azi nu mai e chiar o bagatelă.
Autorul anonim al cântecului era un om meticulos: după ce a numărat părul alb al ţărăncuţei, în momentul pensionării acesteia, a constatat că numita avea doar „trei fire albe-n păr”, o nouă dovadă că viaţa la ţară menţine un tonus invizibil şi conservă teribil. Mămica noastră a mai născut şi o fată „din cap până-n picioare, cum era ea altădat’”, şi, fiind patriotă, a mai livrat ţării încă doi ostaşi „mândri de măicuţa lor”.
Amatorii de ghiduşii, desigur, sunt decepţionaţi de această terminare în coadă de peşte a poeziei: după ce s-au proferat ameninţări lubrice (gen: „zi bogdaproste c-ai scăpat!”) – bogdaproste fiind un termen rămas din vremea troikăi – Anna Pauker, Colea Răutu, Teohari Georgescu – ori „da’ te prind io altădată…”. Finalul eşuează în domestic, parcă presimţind ororile ce se vor scrie peste ani, în gazetele tip Infractorul & Infractoarea.
Din schițele umoristice pregătite de Bogdan Ulmu pentru rețetarul său ludic (2012).
