Iată că se fac, vai!, patru decenii de cînd am început să fac umor: ca scriitor, dar și ca regizor (căci am montat circa o sută de spectacole de comedie). Am mai participat, estimp, cam la 40 de ediții ale festivalurilor de umor naționale (Vaslui, Bistrița, Reșița, Zalău, Urziceni, Cluj, Constanța ș.a.). Deci, am cunoscut – pe lîngă prozatori și caricaturiști – o sumedenie de epigramiști.
Pe Al.Clenciu, Rodica Tott, George Corbu, N. P. Mihail și Elis Râpeanu din București; pe Eugen Albu și Ion Pop din Cluj; pe Ionel Iacob Bencei din Timișoara; pe amicul Mihai Frunză din Brăila – cel care scoate Integrame cu umor; pe prietenul Ananie Gagniuc din Constanța; bistrițeanul Al Misiuga; pe vasluienii Const. Manea și Ion Toderașcu; pe reșițeanul Mircea Cavadia și-n fine, pe concitadinii mei actuali G.Petrone, V.Vajoga, V.Larco, M.Batog-Bujeniță.
L-am mai întîlnit, des, pe infatigabilul spunător de epigrame G.Zarafu, care era în stare să declame zece ore, fără oprire. Iar ani în șir, la Bolta Rece, am participat la concursuri de epigrame pe teme adecvate denumirii vestitului local, alături de scriitori și actori ieșeni.
Cîteva observații: majoritatea autorilor de epigrame, iertată să-mi fie sinceritatea, au umor doar în scris. Tot e ceva…
Apoi, cred că epigramele sunt de trei feluri: serioase, profunde, filosofice (Eminescu, Kleist, Hoffmansthall ș.a.); sprințare, inteligente, necruțătoare (Cincinat, Păstorel, Quintus ș.a.); de joasă extracție – vezi cele în care unul rîde de un confrate veterinar și celălalt îl invită să-l trateze…
I-am cunoscut bine pe Ștefan Cazimir și Valentin Silvestru: cu primul am petrecut multe seri plăcute, la festivaluri; cu celălalt, ani buni, în redacția României literare sau la manifestări teatrale și umoristice. Ambii, minunați degustători de epigrame. O să fac o mărturisire: în două ocazii – în trenul Vaslui/București și la aniversarea teatrului bîrlădean – l-am descoperit, uimit, pe marele umorist Silvestru (care a fost și președintele AUR) incapabil să scrie o epigramă! Și mi-am dat seama că umorul său teribil, era elaborat, nu spontan. Și-n fond, unde scrie că în orice umorist zace un epigramist?!
Știu că există o Asociație a epigramiștilor și multe reviste care publică acest gen; e bine că se mai găsesc oameni cu inițiativă și bani, care organizează întîlniri de gen și premiază versificatorii talentați. Deci, epigramei, vînt din pupa!…