Prin filmele cu mexicani ori prin cele americane, imposibil să nu fi văzut plăcinta din titlu. E un fel de mâncare care merge şi la începutul şi la mijlocul mesei; iar cei care nu pot mânca mult, se satură cu un fel, când felul sună atât de curios şi arată atât de bine! (că şi satură teribil, inutil să vă mai zic, hămesiţi de toate zilele, care-mi mâncaţi kilele). Gospodina să facă bine şi să nu se strâmbe gen „ce porcării ne-o mai prezenta şi ăsta!”
Ei bine, tortilla se poate denumi, neaoş, cartofi ţărăneşti şi gata, am liniştit şi naţionaliştii… La tortilla, musai să-ncepeţi cu-o tequilla (da’ rece tare), apoi curăţaţi cartofii (fo’ juma’ de kil), îi tăiaţi rondele şi-i prăjiţi în oloi încins. Scoateţi-i şi puneţi-i într-o tigaie . Rumeniţi nişte ceapă verde – fo’ şase bucăţi, apoi amestecaţi-o cu două roşii şi doi ardei mici, tăiaţi cubuleţe, aruncaţi mărar, piper, boia, chili, sare şi răsturnaţi compoziţia peste cartofii ce stăteau cuminţi, în tigaie.
Mai beţi o tequilla rece, că altfel nu vă trec pandaliile; reveniţi la lucru (gospodinul este bun/când nu se îmbată tun!) şi puneţi pe foc, 5-6 minute, tigaia, întorcând mâncarea (eventual chiar cu capacul). După ce se odihneşte tortilla cam cinci minute, răsturnaţi-o iar pe platou şi serviţi-o cu smântână, ori ketchup, cu hrean, ori sos spaniol, cu… bere rece neagră, ori cu un vin roşu tip Puterea Ursului şi plăcerea bărbatului…
Aţi văzut, leliţele taichii, că v-aţi speriat degeaba? Tortilla nu-i decât o omletă cu cartofi – numa’ că purtătorii de sombrero nu ştiu limba română şi nici n-au timp de pierdut cu cuvintele ajutătoare. Poftă bună, că de aia rea nu vom pomeni în aceste reţete, veci-pururea!…
Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.
