De fapt, li se spune, după numele de fată, Crêpes Suzette. Prima oară am mâncat aşa ceva în 1975, la Intercontinental, în Bucureşti. Cum de ţin minte exact anul? Fiindcă îmi apăruse prima mea carte şi am sărbătorit-o acolo (pe vremea aceea, când îţi apărea un volum, primeai – nu dădeai bani). Ştiu că mi-au plăcut teribil şi de-atunci, numa’ la ocazii speciale, le prepar pentru doamne care vor senzaţii & deserturi frivole…
Bref: puneţi mâna pe plaivaz şi notaţi cea mai simplă clătită de lux din istoria tumultoasă a plăcintelor subţirele… Pentru patru domnişoare care vor să serbeze intrarea în viaţa rafinamentului franc, nu trebuie decât opt foi de clătită, 75 gr unt, o cutie de suc de portocale (una de 400 de ml), nişte zeamă de la o lămâie mare, olecuţă de lichior parfumat teribil, nişte coniac bun de tot, zahăr pudră, felii de portocale, felii de kiwi.
Vedeţi ce simplu e? Invers proporţional cu efectul! Beţi un Havana club rece, apoi suflecaţi-vă mâneca parpalacului şi topiţi zahărul pudră până se caramelizează; apoi, adăugaţi lent untul; când e lichid , turnaţi sucurile (portocale & lămâie). Clătita se rumeneşte bine în tigaie (pe ambele părţi, până devin marginile crocante) şi se împătureşte sub formă de batistă (se poate chema o vecină mai jună şi nurlie să ne cânte melodii nevinovate gen „Am pierdut o batistuţă/mă bate mămica”…); peste batista de cocă se pun feliile de portocală (baza) şi kiwi (deasupra); se stropeşte cu lichior & coniac; se flambează şi se serveşte pe gheridon (masă caldă) cu sucul turnat la sfârşit. Porţiile sunt, la oamenii normali, de două clătite pe farfurie, la bulimici – opt; dar cine-i nebun să invite de-alde Piedone la masă, în ziua de azi, când raţia de carne a omului sărac a ajuns la 25 de grame pe zi, iar o roşie costă cât un kil de carne de porc?!
La acest sofisticat fel de mâncare se bea numai vin demidulce, spre dulce, precum Tămâioasa de Cotnari, ori chiar Grasa. Apoi, se mulţumeşte măcar în gând, editurii care a avut inspiraţia să tipărească acest op stârnitor, dar şi potolitor de pofte permise…
Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.
