În viaţa mea de călător – activitate care, de anul acesta, se domoleşte, independent de voinţa mea – am întîlnit mulţi oameni care se revoltau, anapoda. Unul din ei, proaspăt director de teatru, în martie’90 se revolta împotriva celor doi regizori ai teatrului, care nu avuseseră bunul-simţ să-şi facă buletin de Bîrlad. Atît de des se revolta pe tema asta, încît regizorii, care aveau buletin de Bucureşti, pînă la urmă au plecat în Capitală.
În 1999, un alt director de teatru – acum, pensionat – a ţipat la mine cum că să termin cu nepatriotica teorie a lipsei bucătăriei noastre naţionale.Tot ce mîncăm e naţional, fiindcă e făcut aici, de locuitori ai României, din roadele pămîntului. Mămăliga nu-i un fel de mîncare românesc – îi explicam – fiindcă porumbul a ajuns cam tîrziu pe meleaguri mioritice; la fel, orice vrea el să mai aducă-n discuţie( sarmaua, chifteaua, brînza, borşul, omleta, vinul etc.). Însă n-aveam cu cine discuta…
Cel mai des însă, mă confrunt cu cei care nu-nţeleg că sunt şi români care nu mănîncă pîine; un prieten, psiholog, chiar a ţipat la mine într-o zi, cînd am avut tupeul să-i spun că eu consum cam o juma’ de pîine pe săptămînă. Şi-asta , doar dacă-mi fac sandwichuri cu brînză, icre sau slănină. Mîncînd des în restaurante , cel mai tare mă enerva cînd vedeam că ospătarul îmi aduce un coş cu zece felii de pîine, necomandat de mine. Şi cînd îi aminteam că nu am cerut pîine, se mai uita şi urît – adicătelea, fac pe nebunul! Şi se revolta şi el, evident!
Să trec la alt gen de aberaţii, chiar afolante : primesc sîmbătă un fiţuică de la poştă; deşi eram acasă, factorul a preferat s-o lase-n cutia poştală. Asta ca să fac un drum, inutil, pînă la oficiu. Ce era? O recomandată de la un teatru, în care se afla o adeverinţă din care rezulta că în 2004 am primit de la instituţia respectivă 3.000.000 lei. Ca s-o depun la declaraţia de impozit pe venitul global. Iată un triplu efort, inutil : fiindcă oricum, pe codul meu numeric, la domiciliul fiscal, se centralizează TOT ce cîştig, în timpul anului. Deci : de ce mai e nevoie ca instituţia să-mi expedieze şi mie adresa, eu să mă duc la poşta s-o ridic, apoi s-o duc pînă în Bucureşti şi să aflu că voi plăti un impozit suplimentar? Nu-i mai simplu ca administraţia financiară să adune toate sumele şi să-mi declare cît am de plată?
E mai simplu, dar noi nu urmărim să facem lucrurile SIMPLU. Şi-aici mă revol eu – nu directorii, nu psihologii, nu ospătarii, nu factorii poştali!…
În fine, voi încheia cu un alt motiv recent de revoltă : de cînd s-au introdus în agenţiile loto-prono video- loteriile, am început să joc la ele. Joc cu măsură, permiţîndu-mi să pierd ,în medie, maximum 200.000 de lei pe săptămînă. Dar ştiţi cum e la joc : azi pierzi un milion, să zicem, mîine-l iei înapoi. Sau, mai exact, pierzi 500.000 şi recuperezi, cînd ai noroc, 300.000 lei. De la 1 ianuarie însă, cînd te duci să-ţi iei „cîştigul”, ţi se impozitează cu 20%. Deci, ai cîştigat 400.000, casiera-ţi dă doar 320.000 lei. Mă rog, poate nu ar fi revoltător nici acest nou impozit pus pe capul răbduriului cetăţean, pînă la urmă, dacă nu ar fi FALS; da, fals,fraţilor! Fiindcă eu iau aceşti 400.000 lei, după ce am băgat în aparat 800.000 lei! Deci, nu am cîştigat, ci am pierdut 400.000! Şi nici măcar ăştia 400.000 recuperaţi, nu mai am dreptul să-i iau întregi! Ptiu! Dacă vrem să fim corecţi, ar trebui să impozităm cîştigul real,nu?!
Dar noi nu vrem să fim nici corecţi. Şi-atunci, normal că devenim şi o naţiune de revoltaţi…
