Haz de nehaz
Replici care mă-nnebunesc!
Fiecare are alergie la ceva : unii la praf, alţii la piper, la manele, la cultură, la co munism, la capitalism, la femei deştepte, la bărbaţi proşti…mă rog, în funcţie de destin, grad de civilitate, instrucţie etc.
Eu am alergie la locuri comune, ori la replici pe care le aud, a mia oară, rostite de persoane nepotrivite, în locuri şi împrejurări nepotrivite…Ofer aici cîteva dintre ele, în spe ranţa că şi tu, frate al meu cititor, confrate şi con-soră, vei medita asupra lor, aprobîndu-mă ; chiar acuzîndu-mă – important e să ai o atitudine :
• mai bine era pe vremea lui Ceauşescu! (da, pentru familia Ceaşcă, activişti de partid, măcelari, ospătari, librari etc.);
• e bine-n tren, că e cald! ( asta o aud la vagonul-cuşetă de circa 15 ani; nu mai că nu e cald, ci e imposibil de respirat, sunt 40 de grade înăuntru, un de vrei să dormi şi patul e efectiv fierbinte, deci înnebuneşti de cald !);
• n-am pus sare pe peşte, fiindcă unii ţin regim! (se scuză chelnerii care-ţi aduc saramura fadă; dar cei care ţin regim să mănînce acasă! peştele mu sai să fie sărat înainte de preparare, că altfel n-are gust);
• ce, vrei să dau în cap la oameni?! (îţi explică iritaţi cerşetorii, cînd îţi cer bani „să-şi ia o pîine”; deci, pe lume sunt unii care trebuie neapărat subvenţionaţi, ca să nu-ţi dea în cap!);
• l-am votat şi nu ne-a dat nimic! ( de parcă de-aia te duci la urne, să pri meşte pe loc o răsplată! N-ai convingeri politice, n-ai conştiinţă, n-ai atitu dine: aştepţi pomană, că asta îngraşă!);
• doar o fată am! (se scuza o mamă care asculta convorbirile telefonice ale o draslei, de pe celălalt aparat; şi-i şi cotrobăia în poşetă, să găsească „cor puri delicte”! ptiu!);
• mergem în Spania, c-aici murim de foame! (deşi mă-ndoiesc că acela care nu găseşte de lucru în ţară, va găsi acolo…);
• are , că fură! (adică, nu poţi fii înstărit şi fiindcă eşti capabil; ori măcar norocos!…);
• ce mai vreţi cuburi de gheaţă, cînd şi-aşa e frig afară! (te apostrofează bar manul, cînd îi faci observaţie că nu oferă gheaţă, la whisky);
• după cine să te iei? ( hamletizează o ospătăriţă care nu-nţelege de ce refuzi coniacul în care ea a depus trei cuburi de gheaţă);
• e bună cartea? să mi-o dai şi mie după ce o termini! (text caracteristic celor care nu citesc niciodată);
• mai dă-mişi mie idei, că nu mai ştiu ce să-i fac lu’ al meu de mîncare! ( cli şeu lansat de gospodinele care nu au măcar o carte de bucate în casă; şi, evident,oricum nu ştiu să gătească );
Lista, din păcate, rămîne deschisă…
