Într-o seară, sunt invitat la un amic acasă. Amicul meu are o soră. Sora are o colegă. Ambele, puse pe salvat inconștienți. În frunte cu mine.

Obișnuit cu mii de asemenea ocazii, cred că cunosc protocolul: încep cu o tărie.

Doamnele, mîrîie. Le privesc mirat.

-Tăria e otravă, fiindcă nu-i naturală, ci-i din chimicale. Na-i voie decît 20 ml., și numai din cea făcută la cazan.

Pun sticla de whisky la loc, oftînd ușor. Dau să-mi torn un Cola. Doamnele se frisonează ceva gen „sacrilegiu!!!”. Fiindcă Pepsi, aflu, este bombă chimică și el. Dacă era fresh, mai mergea…

Fug și-arunc sticla de Cola la chiuvetă. Bărbatul-gazdă trage un suspin jalnic, gîndindu-se c-a irosit 6 lei…și-a mai și cărat-o pînă acasă.

Pun un șnițel în farfurie. Femeia gazdă, privindu-l cu dispreț, îmi adresează un mustrător „așa, bagă mortăciuni în tine! Buahhh!!!”. Îl pun deoparte. Privesc în farfuria ei: avea un pește fript.

• Da văd că și tu ai o „mortăciune” în farfurie!…
• Asta nu-i ce zici tu; e bronhiotul Domnului. E sacru! Ăsta nu moare niciodată!

Disperat, înfometat, însetat, îmi ung o felie de pîine, cu unt. Oaspetele în fustă nu mai suportă:

• Nu-nțelegi nimic! Untu-i dăunător! (nu-mi explică de ce, dar o cred).
• O să iau margarină…
• Oah! – dă să leșine nutriționista. E și mai periculoasă! Mai bine ungi untură pe un sfert de felie de pîine!
• Da slănină, am voie?
• Rar, o dată pe săptămînă, un cubuleț. Și cu ceapă, s-o topească…
• Da-n Oaș ăia topesc slana cu pălincă…
• Au obișnuință. Tu n-ai. Deci, mănînci clisă numai cu ceapă, fără pîine și fără horincă! Altfel intră direct în ficat…
• Da sare, am voie?
• Nix! Ține apa-n organism.

Văd că pe bărbat îl menajează. Privesc, cu ură, în farfuria lui: cîteva grămăjoare de iarbă stau cuminți și nevinovate. Omul își toarnă un pahar de apă plată și mestecă o ridiche, victorios.

De-acum, știu: dacă voi mai fi invitat, mănînc bine înainte și la masa voi servi o frunză de salată și o corcodușă. Poate mă reabilitez…