La MULŢI ANI ! – că doar e prima întîlnire a noastră, în 2004. Conu Leonida vă doreşte lecturi multe & profitabile ( deşi, un panicos a scris într-un ziar central că se vor scumpi cărţile cu 30% ! de parcă erau ieftine!), umor şi putere de a rezista ; măgăriilor din viaţă şi ten taţiilor din revistele literare.
Am mai vorbit, în această pagină, despre suplimentul cultural ECART scos de minunatul Mihăiţă Milca în ziarul Economistul ; continuăm să-l citim cu plăcere. Mai ales că-n el scrie şi un om inteligent, cu har pentru varii pledoarii, un om important fo’30 de ani din literatura & teatrul româneşti…aţi ghicit, e mai tînărul Paul Everac( zic „mai tînărul” deoarece Conu e născut cu circa patru decenii mai devreme).
Cu amuzament( am obosit să spunem indignare) am citit şi articolul D-sale din numărul 258 al Ecartului.
El se intitulează, grăitor chiar din prima, Chiar avem nevoie de democraţie? Concluzia ar fi că nu, dimpotrivă. Să cităm cîteva argumente din chisnovata intervenţie a Everacului :”…Comuniştii şi-au luat şi ei cîştigurile, pricopselile, dar cu măsură. Democraţia lor se oprea la limită, rar trecea cu jec măneala peste ea. Cei de azi n-au măsură, sunt mai democraţi, deh! La comunişti dacă mergeai cu jalba sau cu pîra, te ascultau, cercetau. La democraţii noştri de azi, nu prea te ascultă nimeni, fac urechile surdă, zîmbesc, înregistrează ,îşi văd de treabă. La comunişti nu-ţi tremura pielea de tîlhari, violatori, bande organizate, cum îţi tremură la democraţi. Nici n-auzeai atîtea porcării ex hibate de-a dreptul, dizolvînd orice morală. Nu prea pomeneai de droguri, bolile morale mergeau în scădere, ca şi analfabetismul; pădurile se păstrau, bunurile se drămuiau. O măsură venind de sus, se punea curînd în aplicare, rar cînd se mitocosea şi mototolea prin nesfîrşite par lamentări democrate şi tăvălituri de presă. Minorităţile nu băgau cotul în coasta statului. Acei spoliatori inculţi de comunişti dădeau cărţi şi medicamente gratis, dădeau şi case. Desigur, nu e ra foarte uşor să ieşi din capcana comunistă, dar nici nu se deversau în Europa exponenţii tuciurii dibaci ai democraţiei româneşti, feştelind numele ţării, care altfel rămînea interesant” ş.a.m.d., fostul important dramaturg al ţării oftează înduioşător( pe două coloane!) de dorul regimului Ceauşescu !
Cu ce-l putem ajuta? Să-i propunem vizite la mormîntul Tiranului, în fiecare 25 decembrie ; şi-apoi, dacă nu a ascultat vaerul D-sale un ex-comunist ca Ion Iliescu ( deşi nea Nelu l-a cocoţat pe Everac în fruntea Televiziunii, prin 1991!), ce ar putea face acum pentru el bestiile de democraţi?
Şi-apoi, Râmaru nu a operat pe vremea Împuşcatului? Ştefănescu acela cu vinurile, nu s-a îmbogăţit tot atunci?
Cînd exista , pe teritoriul României, Regiunea Autonomă Maghiară, nu cumva în epoca mult regretată de scriitor? Şi iar, nu cumva cînd Dictatorul bea Dom Perignon şi avea la uşi clanţe de aur, publicul dramaturgului Everac punea, la 3 noaptea, sacoşa la coadă la lapte şi se bătea pe delicatese precum picioarele de porc?
În fine, oare nu cumva printre tuciuriii care-au scăpat din ţară, după 90, făcînd România de rîs, în lume, se afla şi mai… albul Paul Everac, trimis să ne reprezinte cu succes la un Centru Cultural european?
Dar să nu uităm că domnul Paul face curînd 80 de ani, aşa că scăpările de memorie îi pot fi iertate…
Din numărul 4/2003 al elegantei reviste DACIA LITERARĂ, semnalăm : articolul lui Al.Zub ( Ioan-Paul II şi rezistenţa spirituală în lumea postmodernă), o pagină din epistolarul Liiceanu / Luca Piţu, documentarul lui Liviu Papuc ( Torouţiu faţă-n faţă cu N.Gane), cuvîntarea lui C. I. Nottara la a 50-a aniversare a Teatrului Evreiesc, amintirea pe care, pe bună dreptate, Ştefan Oprea i-o dedică celui care a fost Teo Vâlcu, noua filă din serialul lui C.Dram dedicat umoriştilor autohtoni (azi – D.D. Pătrăşcanu), grupajul sensibil de poezii semnat Dumitru Spătaru, dialogul lui Daniel Corbu cu Sabin Bălaşa ş.a.
Din hebdomadarul LUCEAFĂRUL (nr. 39/ 03) am citit cu interes Epoca parodiei de Caius Traian Dragomir şi Solidar cu victimele – acolada lui Marius Tupan.
În aceeaşi publicaţie, Petre Sălcudeanu dă un interviu cu un titlu incitant :Cînd spui un adevăr de care n-are nimeni nevoie, potenţa neuronilor scade fantastic. Frumoasă formulare! Care zguduie, olecuţă, siguranţa celor ce se cred solii & mandatarii adevărurilor absolute…
Ca de-obicei, Grete Tartler ne oferă poezii în capodopere antologabile. Binevenită este şi aniversarea( prin studiul lui Emil Manu) dramaturgului Dan Tărchilă ( incredibil! şi el a împlinit 80 de ani!).
Numărul 41 al revistei conduse bine şi îndelung de Marius Tupan, nu e mai rău, numai că Leonida, pasionat de teatru – ca orice caragialesc – s-a tare mirat citind, într-un articol de-al domnului Ioan Suciu, că înainte de 89 actorii Teatrului Naţional au avut succes cu Rinocerii taman la Paris.
Sigur că a fost un succes românesc pe-acolo, sigur că au fost şi Rinocerii ,numai că nu era vorba de teatrul Naţional, ci de cel de Comedie.
Numărul pe decembrie al CONVORBIRILOR LITERARE începe, cum era de aşteptat (din numărul trecut), cu un rezumat (realizat de Cassian Maria Spiridon) al unui congres vechi ( din deceniul şase) al scriitorilor, în care nu numai condeieri dataţi ca Aurel Mihale, dar şi nume importante – Zaharia Stancu, Arghezi, Nina Cassian, Geo Bogza, Titus Popovici, Mihai Beniuc, Maria Banuş, A. Baranga, R. Boureanu, Ov. S. Crohmălniceanu , Eugen Jebeleanu ş. a. aduceau un greţos şi penibil omagiu partidului & guvernului. Păcat!
Singurul perdant, vorba lui Cassian, rămînea … literatura română!
Din grupajul de versuri aparţinînd lui Horia Gârbea, reţinem Voi poeţii : „voi poeţii sunteţi toţi/ nişte beţivi/ voi poeţii vă credeţi toţi grozavi/ vreţi să agăţaţi/ toate femeile/ voi poeţii sunteţi nişte/ leneşi societatea/ să vă ţină dar/ de ce v-ar ţine în braţe ? ” …
Merită citite, şi de data aceasta , critica criticii semnată de Dan Mănucă sau caracterele lui Vasile Popa Homiceanu.
Bine-venită este readucerea-n actualitate( de către Petruţa Spânu) a dramei lui Maeterlinck Pelléas şi Mélisande, ori cronica lui Adrian Palcu la Hamletul lui Frunză( de la Timişoara).
Surprinzător, Caragiale în Vietnam al lui Constantin Coroiu.
Revista ARGEŞ (pe decembrie) conţine, în amintirile academicianului Bălăceanu-Stolnici, o elucidare de mare însemnătate pentru generaţiile tinere : e vorba de procesul Ciulei, în care tatăl marelui regizor a fost tîrît în mod umilitor, anapoda! Deşi suspiciunea asupra „criminalului” Ciulei nu a fost îndepărtată niciodată, avînd şi ex-directorul teatrului Bulandra destule de tras, prin ricoşeu, marele bărbat şi lucidul octogenar Stolnici pune punctul pe i, scoţîndu-l DEFINITIV pe prezumtivul asasin ( din păcate, postum!) de sub incidenţă penală :”O tînără din Timişoara a descoperit că servitoarea ei încearcă să o omoare cu arsenic ; mare a fost surpriza cînd s-a aflat că era fosta servitoare a Titei Cristescu ( iubita lui Ciulei – n.n.). Pînă la urmă criminala a recunoscut a sasinarea actriţei şi încă un omor şi mai vechi, la Iaşi. Numai atunci bietul Ciulei a scăpăt!”…
În acelaşi număr piteştean, vechea noastră cunoştinţă Marin Ioniţă nu oboseşte să depene amintiri de la „sera de scriitori de pe şoseaua Kiseleff” : acum, o rememorare deloc facilă – moartea lui Labiş.
Mai există o pagină dedicată, reparatoriu, lui C. Dobrescu-Argeş( înteme ietorul partidului ţărănesc!), liniştitoare versuri de Corin Bianu şi un reportaj amplu al festivalului teatrelor de studio de la Piteşti.
APOSTROF numărul 11 conţine, ca de obicei, un interesant dosar : azi, memoriile lui Zaharia Boilă.
Din AXIOMA (tot pe noiembrie) reţinem cam totul : dar, neputînd să înşiruim chiar toate materialele, ne oprim asupra rubricii lui Marian Chirulescu( Din revistele culturale),eseul lui Stratan despre Berberova, şi un interviu uitat al lui …Caragiale, readus în discuţie de C.Hârlav. Acest exemplu de brevilocvenţă este savuros şi, zău merită reprodus, căci toţi( nu doar Leonida!) de la Conu Iancu ne tragem, şi nu doar de la Rîm: „- Ai citit articolele dlui. Iorga? / – Nu. / – Dar răspunsul dlui. Bacalbaşa? / -NU./ -N-ai fost în Bucureşti? /- Nu. / – Dar le vei citi!…/ -Nu. / – Cum? Nu te interesează? / – Nu. / -Ce, nu mai exişti în literatura noastră? /- Nu. / – Ştii că te-am interwievat!? / – Nu./ – O să mă dezminţi? /-Nu…”
Trebuie curaj & geniu, ca să poţi răspunde, la toate întrebările, cu o silabă!
Semnalăm cu mare bucurie apariţia revistei SEPTENTRION LITERAR din Cernăuţi. Asta, pe de-o parte, fiindcă numărul 2-3/ 03 este bun ; pe de alta, deoarece ştim cu toţii ce greu se scoate la Cernăuţi o revistă în limba română!
Semnează, deci, Lucia Olaru-Nenati, Ilie Tudor Zegrea, Vasile Leviţchi, Anatol Codru, Arcadie Suceveanu, Grigore Bostan, Mircea Lutic, Ştefan Hostiuc, Vlad Zbârciog, Liliana Corobca, Grigore Grigorescu, Theodor Herodot, Doina Bojescu, George Muntean.
Ne par vine, printr-un fericit accident de distribuţie, CREDINŢA ŞI FAPTA, foaie duminicală a parohiei Toma Cozma. Constatăm, cu bucurie, că discreta publicaţie a ajuns la numărul… 44! Longevitate ei şi benevolilor redactori, păstoriţi cu har şi cucernicie de părintele Mihai Mărgineanu.
Am fi vrut să vorbim despre DILEMA ; se pare că mai avem de aşteptat, pînă va reapare, sub alt pa tronaj. Îi ţinem pumnii!
Numărul 10 al elegantei VATRA oferă şi el multe & cornute teme : una din ele – 20 de ani fără Guga.
Mai mult, M.Prepeliţă propune , tot aici, o dramatizare a cunoscutului roman Nebunul şi floarea. Utilă, măcar pentru secretarii literari!…
Alt subiect rar abordat, deci demn de interes : avangarda maghiară. E şi un portret Moholy-Nagy de mare utilitate, pentru cei care n-au avut şansa să audă de el, pînă azi.
Ca-ntotdeauna bună rubrica de note (talmeş-balmeş); din ea reţinem măcar două intervenţii : una în care este reabilitată memoria lui Doinaş( considerat de Păunescu informator, pe baza unui vechi document, pe care bar dul parlamentar însă s-a sfiit să-l scoată la iveală, cînd marele poet era în viaţă!); şi o felicitare adresată lui Al. Mirodan, cu ocazia apariţiei numărului 200 al publicaţiei Minimum, de la Tel-Aviv.
Urăm şi noi multe numere prietenilor din Israel ; şi multă sănătate celor ce-l citesc pe Conu Leonida, în frunte cu tăbăcita Efimiţa & îndemînoasa Safta…
Conu LEONIDA
