Un student de-al meu eminent, mi-a propus să-i ofer un text adecvat, fiindcă vrea să se prezinte la originalul festival Humorror.Am căutat fo două zile prin caietele mele şi am găsit două lucrări care excelau prin umor negru.Numai’ că erau scurte( o filă şi ceva).Atunci, i –am zis să se înscrie în elitistul festival la rubrica (inventată de mine) Teatru jenant de scurt.
Încîntat, băiatul s-a prezentat la comisia de înscriere, cu textele.Cei de-acolo au rîs de s-au prăpădit citind titlul rubricii, au apreciat şi calitatea textelor, i-au acordat credit actorului şi în privinţa talentului său, numai că…nu l-au înscris.Dintr-un gest de fair-play,pesemne, i-au explicat că marele premiu e de 5.000 de dolari şi la concurs participă nume consacrate din teatre mari, suma e tentantă şi,cvasi-necunoscutul tînăr,practic, n-are şanse de reuşită.Atunci de ce să se mai înscrie –şi, implicit, să sufere?!…
Studentul meu ar fi putut replica : „nu-i corect! am şi eu dreptul la o şansă!”
Organizatorul( totodată şi finanţatorul manifestării) însă, poate riposta şi el, pe bună dreptate: „ Pe banii mei, eu hotărăsc ce e drept şi ce nu!”.
Mi-am amintit de acest episod năucitor, într-un fel, cînd am citit o declaraţie a domnului secretar de stat Ion Antonescu, în care acesta se plîngea că de cînd e şi la minister a cheltuit din banii lui, pentru cultura naţională, 1,5 miliarde lei( numai plimbarea actorilor prin Moldova însemnînd 600 de milioane). Sigur că eu nu i-aş fi plimbat prin crame şi pe la mănăstiri pe Ileana Stana(care are salariu de parlamentar!),pe Ion Lucian şi Beligan( care n-au murit niciodată de foame- dimpotrivă!), ci i-aş fi dus pe mulţi actori tineri şi talentaţi, care din salariul de 1,5 milioane nu-şi pot permite asemenea excursii & chiolhanuri.Dar şi domnul Antonescu poate răspunde,justificat : „Cheltuiesc pe cine vreau, banii mei!”.
Am făcut chiar eu o faptă creştinească, anul acesta : am montat piesa unui amic la un teatru care…nu mi-a plătit nici un leu pentru asta.Nici măcar diurna,ori hotelul, sau trenul!Autorul a încercat să strîngă el o sumă modestă, să nu-i reproşez chiar că am cheltuit din buzunar(n-am luat, dar nici n-am dat!) .Evident, nu e normal ca un director să nu ofere un leu, unui colaborator ; dar managerul respectiv poate să ţi-o trîntească şi el în nas, oricînd : „Să zică mersi că i-am jucat-o!Şi că i-am pus actori la dispoziţie!”.
La fel fu cu prima ediţie a acordării premiului pentru excelenţă în cultura română : i s-a decernat marelui regizor Andrei Şerban, care a declarat că n-are nevoie de alea 50 de milioane de lei,amărîte ; şi le-a donat unei case de copii( acum trei ani, 50 de milioane însemnau mai mult ca azi).Eu le-aş fi împărţit la cinci artişti mari care, efectiv mor de foame ;dar omul dă cui vrea, banii lui!…
În fine,amuzantă de-a dreptul a fost o amică,excelent teatrolog, care într-un ziar central se plîngea că directorul unui teatru mare din provincie, după ce a invitat-o la o premieră, a suit-o-n autobuz şi a dus-o la Bucureşti, noaptea, lăsînd-o la marginea Capitalei, de unde a trebuit să ia,pînă acasă, un taxi pe care a dat cam de patru ori onorariul pe care urma să-l primească pe cronica la spectacol…
Morala :în continuare, în artă,rămîne ca-n tren.Scapă (de mizerie) cine poate…
