Peer Gynt –erou titular al poemului dramatic de H. Ibsen(1867).Inspirat din folclorul norvegian,lucrarea,supranumită de ibsenologi „un Faust scandinav”,rămîne seducătoare prin amalgamul de fantastic și real, de poezie și umor, de bufonerie și filosofare.
P.G. este un personaj complex, greu de interpretat – trecînd prin multe metamo rfoze caracterologice și multe vîrste,pășind prin țări reale și imaginare, practicînd meserii decente, ori imunde.
Am sărăci personajul dacă l-am cantona în spațiul nordic :el poate fi la fel de bine englez sau român,neamț,ori chinez!De altfel, indicat e să nu precizăm, în descrieri literare, ori întruchipări scenice,etnia.Pentru noi, cei care dereticăm prin cotloanele spectacolului,Hamlet nu-i danez;Faust,n-are cetățenie;la fel –Peer :marii eroi sunt cetățeni ai lumii (lumii reale, dar și ai lumii fantasmelor).
Am descoperit în mai multe studii expresii gen „năzuiește să fie o chintesență a nor vegianului : inconsecvent,contradictoriu,mincinos , visător etc.”
Chiar așa?!Adică, doar norvegienii prezintă asemenea simptome literare?Rușii nu-s mincinoși? Francezii n-au visători? Bulgarii nu-s inconsecvenți?…
Una dintre replicile celebre ale textului, des citată în comentarii,este „Cu Peer Gynt rudă poți oricînd să fii!”.Just!Asta-i reconfirmă universalismul, faptul că e jucat des pe scenele lumii.Și dulce-amarul simțămînt că-n fiecare din noi există un P.G.,oleacă mincinos, dezordonat, egoist,visător și neîmplinit.Cum s-a mai zis,personajul este un model al omului ;o „corcitură”,un om-puzzle(cu petece, în loc de piese cartonate).E omul-ceapă(desfolierea duce la multe foi care se rup repede;dar miez,ioc!) El se autodefinește, în scena dezamăgitoare a bilanțului „ou umplut cu aer!”.Cum bine observa I.Vartic,în excelenta sa lucrare destinată dramaturgului norvegian,se repetă alternativa goethiană : omul e miez, ori e coajă?Fermecătorul nostru constată că, după atîta alergătură, n-a reușit să devină decît,vai!,o…”adunătură de coji”!
Pentru asta a schimbat atîtea costume (ce-i costumul?coaja celui ce-l poartă! )?De ce s-a mai chinuit atunci,să practice peregrinajul și aventura?Tot Vartic spunea că P.G. suferă de catholită.Asta ar însemna,printre altele,că e fiul risipitor. ”El are,în vagabondajul său, senzația de plinătate aparentă,trăindu-și existența ca un divertisment continuu, […]lăsîndu-se păcălit de adîncimea goală a actelor sale.[…]Dar cînd golul de ființă ce i se relevă la capăt de existență, îi pretinde să-și găsească totuși, ca punct de sprijin,un sens general,P. nu mai află nici unul, fiindcă s-a deprins prea mult să fugă de toate.[…]Mereu febril, mereu grăbit,el a trecut din determinație,în determinație,fără să se fixeze în vreuna,îmbătat de drogul acțiunii, acumulînd faptă după faptă”.
La ceasul scadenței,Topitorul de nasturi (Diavolul?Moartea?) îl cataloghează depre ciativ :”păcătosul tipic mijlociu”.Un ins „căldicel”,nici alb,nici negru,pe care gunoierii Infernului îi strîng de prin pubelele istoriei,dezagregîndu-l în linguroiul nemilosului Topitor; și din nasturii tociți,se creează materia-premisă a unor virtuali nasturi superiori.
Epitaful lui P.G. sună terifiant : ”Aici nu zace nimeni !”…Cîntecul lui Solveig ,fata care l-a păstrat în inima ei iubitoare, o viață,așteptîndu-l să revină, în fine,lîngă ea,sună a salvare :dar tardivă! Liedul e orchestrat în tempo de marș funebru…
Teatrografie: spectacolul lui Mime Mizu din 1924,cu Marioara Voiculescu(travesti!),montarea pariziană din 1925(cu Romuald Joube),montarea lui Dinu Cernescu din 1957(cu Florin Piersic),spectacolul de la Nottara din 1963 cu Cristea Avram(regia : G. Rafael),cel de la Piatra Neamț (1972,cu Mitică Popescu)regizat de Cătălina Buzoianu , reprezentațiile studențești cu Valentin Teodosiu(1977)și Dan Aștilean (1985), combinația actori/marionete gîndită de Margareta Niculescu(1982)la Oslo,sau viziunea repetată de Ștefan Iordănescu la Mic (Cristian Iacob,Dan Condurache)și Arad (Zoltan Lovaș,Dan Antoci).
Un balet cu același titlu a fost reprezentat pe scena Operei Române în 1986 ,dansîn du-l pe P.G. Ștefan Bănică (nu actorul!).
Peter Stein(1970)a distribuit în rolul titular…șase interpreți!Era,se pare,mai clară devenirea omului,dar și complexitatea sa.Coexistența într-un singur individ a mai multor trăsături – uneori, lui însuși necunoscute! P. al nostru era jucat de H.Giskes(narato rul,magul),M.Konig(violentul),W.Redl(aventurierul),B.Ganz(P.-omul),W.Rehm(gînditorul ) .Caracterul de artificialitate era ostentativ demonstrat, prin decorurile pictate pe fundal , simultan prezente-n acțiune.Montarea avea reflexe grotești (vezi scenele de nuntă),iar trolii purtau costume normale,civile, din vremea lui Ibsen – doar că aveau măști & rîturi porci ne!Suveranul lor era și el ridiculizat printr-o coroană de hîrtie lucioasă.Nebunii arătau ca niște cadavre cinetice,prelingîndu-se șerpește la baza Sfinxului.Topitorul semăna cu un topograf al zilelor noastre.Iar ideea de final demonstra că trecutul (reprezentat de niște păpuși de cîrpă)e,inevitabil, măturat de oamenii de azi,poate mai buni decît „nasturii tociți” ai timpului lui P.G….
În Japonia,regizorul Yukio Ninagawa a făcut un spectacol-rock pe acest text (1991), distribuind în rolul titular chiar un star național al muzicii pop :Ken’Ichi Okamoto.Iar la Mineapolis,în 1983,Liviu Ciulei a realizat un mare succes de critică,”creînd, practic, două piese – una tinerească,extravagantă, în îndepărtata Norvegie, și alta plină de succes,într-o lume cu strălucire și soare(au fost doi interpreți :Greg Martyn și Garry Bamman).
Fragment din volumul „Mic dicționar de personaje din teatrul românesc & universal” de Bogdan Ulmu (Editura Timpul, Iași, 2002).
