Pogăcei

Ilustrație pentru „Pogăcei”, text de Bogdan Ulmu: pogăcei cu jumări într-un coș.

Poate nu ştie tot şoldovanu’ ce-s ăia pogăcei (sau pogaci). Ei bine, dacă nu treceţi munţii, nici n-o să aflaţi: eu am îngurgitat prima oară aşa ceva abia prin anii 75-76, prin Oradea sau Satu-Mare (unde se găseau la tot pasul). Pogacii sunt ceva bun, ieftin, săţios, după care merge bine spurcatul de rachiu, ori lucifericul de molan.

Ei se fac astfel: se freacă drojdia cu zahăr, până când se desface. Se diluează cu lapte cald (cam un pahar) şi se amestecă cu făină (3–4 linguri). Se pune totul la cald, cam un sfert de oră. În sfertul ăsta de oră se petrec două lucruri: 1) puneţi mâna pe pahar şi trageţi două gâturi de palincă (dacă n-aveţi din cea originară merge şi cea de Bucium); 2) luaţi jumările de porc, bine rumenite, şi daţi-le prin maşină, mărunţindu-le. Lăsaţi-le la temperatura camerei.

Apoi, mai turnaţi lapte cald peste maia. Adăugaţi nişte unt (margarina), oţet, gălbenuş de ou, sare grunjoasă, piper, chimen, şi boia iute. Amestecaţi cu o linguriţă de lemn, mare. Fiindcă vi s-a făcut greaţă deja, mai beţi încă 100 ml palincă. Scuturaţi-vă (de formă) a scârbă, scoţând onomatopee tip „Buah!” „Ooooaaahhh!!!” şi treceţi mai departe, la încheierea produsului. Puneţi nişte făină (ploaie) şi mai frământaţi totul încă fo’ 10-15 minute, până simţiţi că se desprinde coca de pe mână. Apoi aşezaţi totul pe lângă cuptor, acoperit, cam un sfert de oră. Când observaţi că s-a dilatat bine, scoateţi-o din lighenaş (castronoi) şi faceţi dreptughiuri (pătrate) pe planşetă. Întindeţi cu sucitorul, foi de juma’ de centimetru înălțime. Aşezaţi jumările, straturi egale, peste cocă. Rulaţi, începând dinspre margini. Trebuie să vă iasă chifle mici, cu diametrul de 3–4 cm. Faceţi o tavă sau două cu asemenea pogăcei. Daţi peste ei cu nişte albuş sau gălbenuş de ou (cu o pană de gâscă). Tava se bagă în cuptorul încins teribil şi se lasă acolo cam trei sferturi de oră. Nu deschideţi cuptorul cam o juma de oră (că altfel nu cresc frumos). Şi nu daţi flacăra mică decât după 10 minute (să-l ia bine, la început)… Dacă acel blestemat de cuptor nu coace bine, întoarceţi tava – să fie pătrunşi pogacii din toate părţile, precum tătarii & turcii la Podul Înalt.

Se servesc calzi sau reci, cu bere sau vin sec, cu palincă şi apă minerală. Sunt gustoşi şi ieftini. Gata cu reclama: hai, la treabă!…

Fragment din rețetarul ludic scris de Bogdan Ulmu și încheiat la Iași, în aprilie 2012.

Text din arhiva Bogdan Ulmu (1951–2016), reprodus fără intervenții editoriale, cu ortografia și punctuația autorului.

Trimite textul mai departe
Cum citez acest text

ULMU, Bogdan. „Pogăcei”. În: Arhiva Bogdan Ulmu [online]. Aprilie 2012. Disponibil la: https://bogdanulmu.eu/pogacei/ [accesat 01.11.2026].

Data publicării este cea din arhiva autorului. Data accesării se completează automat.

Textul anterior
Textul următor