1. 1984, Focșani.
Montez, la Teatrul Popular, în sala Pastia, piesa lui DRP Ca frunza dudului din rai (ultimele două cuvinte au fost tăiate, pe afiș, poate unde atunci nu se trăia ca-n rai!). Text excelent, mixaj de teatru antic și realitate socialistă, cu o Medee contemporană care se răzbună pe soțul adulterin și ibovnica acestuia, între parafrazele grecești intrînd și multă anecdotică românească, optzecistă. Piesă cam lungă, pe care am redus-o la jumate, știind că autorul nu e un Everac, ci un scriitor permisiv, care lasă libertate regizorului.
Piesa era dificilă la culme și cerea o trupă bună. Eram la concurență cu Teatrul Mic și cu Naționalul timișorean, deci, teoretic, n-aveam cum să emitem pretenții. Totuși, în seara premierei, criticii Parhon, Kivu și Daniel Tei, au lăudat montarea, spunînd că pe lîngă meritul meu, mai era și șansa ca trupa să aibă cel puțin trei actori minunați: mă refer la Valeria Dugheană, Paula Grosu și Sile Onesciuc.
Am lucrat cu plăcere acest spectacol. Din păcate, după premieră, secretarul cu propaganda al județului a interzis montarea, considerînd-o plină de „șopîrle”. Erau, dar nu-mi aparțineau, ci le scrisese autorul; și doar nu eram nebun să le scot!
Regret că DRP nu a văzut montarea: sigur, i-ar fi plăcut!…
2. 1988, Iași.
Teo Vîlcu mă invită să montez ceva la Național. Propune Volpone. Mă interesa, mai ales că el visa rolul.
Directorul teatrului însă avea alte preferințe. Așa se face că, după cîteva zile, Val Condurache (secretarul literar) mă-ntreabă dacă-mi surîde Timp în doi a lui DRP. Mănînci calule, ovăz?
Fac distribuția: trei actori buni (Florin Mircea, Adi Carauleanu, Despina Marcu) și Dorina Crișan-Rusu, pianista care cînta live, plus că juca și rolul milițianului).
Spectacolul a demarat bine, dar, pe parcurs, au apărut obstacole greu surmontabile: mai întîi, de la CCES a venit o adresă prin care se specifica interdicția mea de-a monta în Iași. Am plecat la Casa Scînteii, am băut ceva cu unul dintre inspectori, am ajuns acasă la Gigi Trif (Directorul Direcției Teatrelor) și am luat semnătura că AM voie să montez la Național.
Apoi, a ieșit scandal că de ce joacă și compozitoarea. În fine, unul din actori, în ziua vizionării, din bun prieten, mi-a devenit dușman (nu știu cine l-a montat, dar bănuiesc), iar actrița n-a mai venit la ultima repetiție! Grea premieră! N-aș vrea s-o mai retrăiesc! Pînă și unul dintre critici, altfel, binevoitor, în seara cu pricina mă privea chiorîș, deoarece a fost informat că am trăit cu nevasta lui! Ptiu! Idioată cabală!
3. 2012, Iași.
La Zilele Convorbiri literare, la un bar elegant, îi ofer lui DRP Diploma Academiei libere, premiu pe care-l dau de zece ani. Premiul se intitula Fănuș Turbincă, și era inspirat de alocuțiunea scriitorului.
Am rămas șocat ce mult l-a impresionat pe academician acest premiu vesel, fără consecințe axiologice, ori pecuniare.
După cîteva zile, era aniversarea nașterii mele. Sună telefonul: DRP îmi urează la mulți ani! A fost un moment inubliabil!…
4. 2015, Iași.
Iarăși, Zilele Convorbiri, în Aula Universității Cuza. DRP ține o prelegere despre Vînt și cai. Text minunat, citire anevoioasă (cam de jumătate de oră, și DR era și răcit!).
Am reținut două idei profitabile: 1) Istoria o fac caii; 2)Shakespeare a fost un …dîrlogar al spectatorilor epocii.
Va urma?
Poate va urma!…
