Am fost în restaurantul Bulgakov din Cluj. Ca fan al marelui scriitor rus, nu puteam rata această vizită. Genialul scriitor are în capodopera-i Maestrul și Margareta cîteva descrieri gastronomice delectabile (una în care-i atrage atenția unui escroc că „nisetru de prospețimea a doua nu există”).
Emblema – motanul Behemot. Felurile de mîncare au trimiteri livrești, tot la cartea cu pricina. DAR…
Ca savoare, nimic deosebit. Bucătarul sigur nu l-a citit pe Bulgakov…sau nu l-a înțeles.
*
Am fost invitat la o seară de Halloween, într-un cunoscut restaurant bucureștean. Spicuiesc din meniu: Supă de roșii însîngerată cu găluști (sic!), Măturica groazei, Rulada bîntuită, Bruschete din morminte, Strigoi de somon piesa întreagă (sic!), Mumii cu varză și afumătură, Fantomă de pui la cuptor, Tochitură de vîrcolac cu mămăliguță încinsă, Chifteluțe a la Morticia, Palinca lui Dracula, Sînge de drac la pahar, Apă sfințită…
Apreciez inițiativa și cazna spre originalitate, dar tare mi-e teamă că inșii prudenți nu s-au omorît după fantoma de pui și bruschetele din morminte, oricîtă apă sfințită le-ar fi udat! Iar lipsa virgulelor te făcea să crezi că supa e însîngerată cu găluști, iar strigoiul de somon apare într-o piesă de teatru…
*
La super-market găsesc mici, sarmale și kebab cu fotografia & girul Chefului Scărlătescu (celebrul din emisiunea tv). Nu sunt formidabile, dar n-au E-uri. Tot e ceva!
În schimb, la alt super-market, descopăr un cozonac excelent care are …7 E-uri! Ptiu!
Ce mă sfătuiți: să mai mă uit la compoziția scrisă pe etichetă?
*
Masteranzii mei de la Actorie teatru muzical (masterat unic în lume, româno/chinez) au făcut semestrul trei la Beijing. Cînd s-au întors, mi-au povestit vrute & nevrute, printre care și detalii gastronomice. Ba chiar una dintre discipole mi-a adus o sticlă de Mao Tai autentic, știind că-mi place grozav și la noi se găsește greu.
Ce-am aflat de la ei? Că mai bine că nu m-am dus cu ei, fiindcă nu m-aș fi simțit confortabil: de ce? Acolo găsești greu cuburi de gheață, ori eu fără gheață, sunt mort (nu mă alint, ăsta-i adevărul!). La chiuvetă curge numai apă caldă și cenușie; lactate rar, departe de campus (ori eu beau un lapte bătut pe zi); whisky-ul e ieftin, dar fără gheață…Iar fructele, TOATE, au un cu totul alt gust decît la noi.
Morala: bine c-am stat acasă…
*
Sunt invitat la restaurantul Jamie Oliver din Bristol. Urci o stradă lungă, în pantă, pînă dai de el (ideea că urci o pantă este permisă unui ludic notoriu, ca mine!).
Nu intru iluzionat, fiindcă-n Anglia n-am descoperit, niciodată, nimic captivant, pe planul gastronomic; plus că au cea mai imposibilă carne de vită! (în ciuda prejudecăților: aproape c-am ratat o Salată berlineză, gătind în Taunton – noroc c-am dres-o din sos, care-a ieșit genial!).
Comand un mușchi de vită-n sînge, nu rău; dar cînd gust din Rizotto al unei comesene, sufăr cumplit: ceva atît de bun n-am mîncat de 5 ani! Cum naiba n-am intuit, să-mi iau și eu?!
Sigur că era un orez special, sigur că avea trufe, evident c-avea ulei de trufe, normal că avea un Roquefort demențial, plus condimente secrete…și toate se completau de-ți venea leșinul ăl voluptuos!
Am descoperit o înghețată/sorbet de mango, artizanală, făcută acolo, și cu o aromă indimenticabilă, care mi-a mai surdinizat regretul…
Bogdan ULMU
(Iași,28iulie2015,ora18,15)