Don Carlos –eroul titular al poemului dramatic schillerian (1787).
D.C., un nefericit prinț al Spaniei secolului XVI-lea, îndrăgostit de Eliabeta(a doua soție a tatălui său, Filip II), hotărăște să-și uite neîmplinita pasiune în focul luptei:pleacă-n Flandra, dăruindu-se ideii de eliberare a țărilor asuprite.
De altfel, altă soluție nici nu avea, personajul fiind înconjurat de oameni care nu-i erau binevoitori –începînd cu tatăl său, continuînd cu intriganta Eboli și sfîrșind cu Duce le de Alba. Un singur om rămîne cinstit față de D.C.:Marchizul de Posa, sfetnic al regelui și tovarăș de idealuri.
Din păcate, finalul este dezamăgitor:marchizul moare, încercînd să-și salveze prietenul, iar eroul titular e condamnat la moarte, de Inchiziție.
Personaj – simbol al unui ideal cumul de cavalerism, dragoste de libertate, cute zanță, nobilă dragoste & nobilă renunțare, cult al prieteniei, reapare la alți scriitori precum Alfieri, Orway, La Motte-Fouquet, Hugo. Libretul smnat de G.Mery și C.du Locle a fost pus pe muzică de Verdi și prezentat în premieră absolută la Opera din Paris în martie 1867.
Puțin reprezantată în România, piesa a cunoscut două montări meritorii: la Arad (1965, cu Ion Costea) și la Brăila, în 1976, în regia lui Gh.Miletineanu, cu Bujor Macrin.
Fragment din volumul „Mic dicționar de personaje din teatrul românesc & universal” de Bogdan Ulmu (Editura Timpul, Iași, 2002).
