Alceste -personaj principal al comediei MIZANTROPUL(1666)de Moliere.
Un erou, teoretic vorbind, pozitiv. Un om corect, tranșant, retras, dar sigur pe adevărul crezului său („a fi deschis și sincer mi-e singurul talent!”).
Din păcate însă, sinceritatea nu-i întotdeauna o platoșă; iar justiția nu trebuie lăsată pe mîna veleitarilor. Îndrăgostit de Celimene(o cochetă care ține deschis, permanent, un salon de varii dispute), minunatul nostru pozitiv suferă un eșec; voalat, ce-i drept, dar nu mai puțin dureros.
Nereușind să se adapteze în lumea nesinceră și superficială care gravitează în jurul Celimenei, mizantropul se retrage în provincie, într-un castel propice demnității solitare.
Interesant apare astăzi faptul că piesa marelui dramaturg nu este chiar o comedie pură. Cum s-a mai observat, A.e deseori ridicol, dar niciodată comic. El are un atu, are o superioritate morală și o sănătate a principiilor care, măcar prin contrast, nu o pot lăsa indiferentă pe frivola Celimene.
Numai că „jocul” erotic e prea subtil pentru un radical. El (A.) pierde, fiindcă nu are fantezie, la urma urmei; și fiindcă îi este inferior celei de care s-a îndrăgostit, pe tabela de joc. ”El iubește omenirea și urăște neadevărurile oamenilor: iubire comică și ridicolă. În strigătul său de iubire ar vrea să îndepărteze toate convențiile și erorile umanității, iar disperarea sa, în mijlocul tuturor modalităților trecătoare, are căldura marilor dezinte resați, are nevinovăția luptătorilor unei împărății celeste. Acestui om i se opun toate forme le mediocrității umane, și chiar caraghioasa sa dragoste stă ca o comedie contrastantă cu aspirațiile profunde. El nu poate fi cuminte și la locul său, cum e Philinte.A. e mereu ne liniștit, mereu nemulțumit, trist și mormăit, posomorît și agitat, pasionat și chinuit… ” (Haig Acterian).
„A. nu este singurul care, cu timpul, s-a preschimbat și s-a îmbogățit, întunecîndu-și coloritul. Blîndul Philinte nu s-a sustras nici el acestor aluviuni morale. Gîndul lui Moliere este destul de limpede, atunci cînd îi citim comedia fără idei preconcepute. El resimte simpatie față de A.: îi atribuie chiar ceva din sinea sa.[…] Nebunul de A. îi inspiră milă, dar cel cu care Moliere se simte înrudit este…Philinte(s.n.)! Nu ne îndoim de acest fapt, cînd ne amintim viața dramaturgului: A., desigur, n-ar fi putut ajunge un director de teatru atît de dibaci, un amorez atît de eclectic și nu ar fi putut născoci pentru Rege, divertismente atît de felurite.[…] Înțelepciunea lui Philinte, acea înțelepciune de epi curean, ușorul dispreț față de oameni, dar și îngăduința – plus certa bunătate! – sunt întru totul înțelepciunea lui Moliere.[…] Noi, cei de azi, i-am împăcat pe A. și Ph.[…] Căci, ori cît de frumos este să te revolți împotriva vieții, tare plăcut mai este să trăiești!”(Jules Le maître, cronica la MIZANTROPUL,1886, la Comedia Franceză).
Pe de altă parte, A. nu pricepe că genul de cochetă care l-a subjugat nu va face nici o dată prostia să ofere „pachetul” ei de acțiuni sentimentale unei singure „bănci”; n-ar fi nici prudent, nici palpitant…
A.mai apare și-n piesa CELIMENE ȘI CARDINALUL (1991), a lui Jacques Rampa. Ea are loc după douăzeci de ani de la data piesei lui Moliere. Eroul nostru a devenit…car dinal!(ideală ascensiune, pentru un mizantrop).Aflat în vizită la fosta sa iubită, o găsește măritată cu un burghez oarecare; și mamă a…patru copii. Celimene se artă fericită, prea împlinită chiar(suspect, nu?!)! A. acceptă să o spovedească. Femeia vieții sale devine, în această întrecere oratorică, pe rînd, minunată și penibilă, emoționată și frigidă, tristă și indiferentă.
Teatrografie: montarea lui Dan Nasta, de la Nottara, cu Al.Repan(1979), cea a lui V. Moisescu de la Bulandra(1989), cu V.Ogășanu și spectacolul realizat recent de Tompa Gabor, cu Bogdan Zsolt.
Anecdotică: în A., mulți l-au recunoscut pe Moliere însuși, mai vîrstnic și mai ursuz, firește, decît încîntătoarea și nepăsătoarea lui soție(la premiera de la Palais-Royal, rolul Alceste era jucat chiar de Moliere, iar pe afiș, în dreptul Celimenei, era trecut „M-lle Moliere”!).
Deja banalizată a devenit ideea aducerii lui A., și a întregii piese, în Parisul zilelor noastre(așa a procedat, spre exemplu, în 1973, și John Dexter; în rolul mizantropului – A lec Mc.Cowen).Dar înainte cu doisprezece ani, regizorul B.Dheran a apelat, pentru costume la…Pierre Cardin!
Și cum tema nu-i perimată, și D.Solomon l-a adus pe A. în actualitate, într-o piesă care s-a intitulat, inițial, chiar MIZANTROPUL DOMNULUI MOLIERE(ulterior, SCENE DIN VIAȚA UNUI BĂDĂRAN), piese destul de jucată în deceniul opt, pe scenele noastre…
Fragment din volumul „Mic dicționar de personaje din teatrul românesc & universal” de Bogdan Ulmu (Editura Timpul, Iași, 2002).
